iar o viata traita pana la 50 de ani mi se parea suficienta. asta ca sa nu ajungi sa fii nevoit sa iti infrunti neputintele: de azi gata cu alergarea, gata cu dansul, auz si vaz deteriorate etc.
azi, mi se pare ca un om de 50 de ani este in floarea varstei. poate si pentru ca am avansat in varsta, iar diferenta dintre 50 si varsta mea este mai mica decat intre varsta mea si 20 :-) desi cand ma gandesc la varsta mea, cifra mi se pare hilara, refuz sa ma acomodez cu ea, o simt straina, apartinand altcuiva.
mi-am schimbat fundamental optica asupra duratei optime a vietii.
acum, o viata traita 90 de ani mi se pare rezonabila. atata vreme cat ai noroc sa o traiesti 'rezonabil' sanatos: adica sa fii in stare sa te descurci fara sa ii incurci pe altii, sa poti sa te bucuri de soare, de flori, de un film bun etc...standardele mele referitoare la 'putinta' s-au schimbat; si acum gandesc ca, desi probabil renunti usor-usor la anumite bucurii, poti descoperi altele noi.
vreau sa traiesc suficient pentru a-mi vedea copilul crescand si devenind om, sa am parte de tot felul de minuni - oameni si locuri frumoase, sa ma bucur de cat mai multe apusuri de soare. am ajuns sa ii inteleg pe batranii care se agata de fiecare zi traita, chiar daca pentru un om tanar poate parea fara sens.
sa fie acesta sensul absolut al faptului ca am imbatranit?
Un comentariu:
Da, cred ca asta e semn ca inaintam in varsta. Tin minte, pe cand aveam vreo 15 ani, oamenii de 30 mi se pareau batrani. La 20, cei de 40. Acum mi se par batrani pe la 80 :)) Ma intreb ce-o sa mai cred peste vreo 5 ani. Probabil ca la 90 o sa fiu pustoaica!
Trimiteți un comentariu