seara la culcare.
spunem o poveste, mai glumim.
vorba aceea, 3 ani de abia impliniti.
brusc, vine, loveste din plin: 'mami, te iubesc!'
normaaaaaaal, creste inima in mine....
dar, ce sa fac cu el??
m-a mai lovit si ieri dupa-amiaza cu acceasi replica neprovocata.
evident, asta nu il retine ca peste 5 minute sa se uite urat la mine si sa imi spuna cu naduf "esti o rea!" daca i-am refuzat ceva sau l-am atentionat in vreun fel.
de aici dilema: ce as putea sa ii replic unui copil de 3 ani, care imi face declaratii, altceva decat aproape redundantul (zilele acestea) "te iubesc"?
uneori, incerc sa fac pe "intelectuala" si sa ii raspund cu demostratii logice de genul: "daca ma iubesti, ar fi mai bine sa...." si aplic modele comportamentale dezirabile...
alteori ma gandesc ca lipsa unui raspuns pe masura, ar putea eroda increderea in sine a bietului viitor barbat...si nu vrem asta, corect?
in orice caz, am - cateodata - senzatia unui serial american, cu muuuuullte episoade si o calitate discutabila a scenariului, in care oamenii vorbesc la telefon si inchid conversatia - in loc de, zic eu, firescul salut - cu un 'te iubesc' descarcat de valoare si mai degraba rutinat.
ce sa fac cu atata iubire?? in afara ca ma bucur de ea... :-)
Un comentariu:
si la noi se imparte iubire prin casa:d.
Eu cred ca e frumos sa invatam si noi si ea sa ne exprimam usor sentimentele, sa nu ne fie jena de cuvinte.
Asa ca ii zicem destul de des si noi doi si ea noua. daca zice ea, ii raspund mereu ca "si mami te iubeste". Si ta-su la fel.
Trimiteți un comentariu