undeva pe valea doftanei

daca nu ati fost inca pe valea doftanei, duceti-va, merita.. mie imi este un pic rusine de ignoranta mea, caci in afara de o excursie pionereasca cu vreo ...multi ani in urma, nu am batut drumul pana acolo, desi este foarte la indemana si - din multe puncte de vedere - mult mai usor accesbil decat statiunile cateodata prea aglomerate de pe valea prahovei.

mi-a placut drumul, in sine. munti pitici, dar frumosi, cate o vaca ici si colo, 2-3 cai, niste capre..am avut ce sa-i arat pustiului, mai ceva decat la ferma animalelor :-)
chiar mai mult, mi-a placut cand am descoperit lacul paltinu, o intindere semnificativa de apa, cu vile razlete de toate felurile (oarecum amintindu-mi de vidraru, dar ceva mai prietenos decat uriasul lac de acumulare).

dupa amiaza ne-am petrecut-o pe buturugi. ne-a ajutat si vremea superba; chiar daca destul de cald, soarele nu e atat de nesuferit la munte ca in oras.

am mancat ceva - de fapt mai mult pustiul..care ne-a ras si mie si lui taica-sau cate o jumatate din portiile noastre. am baut ceva. ne-am distrat cu piticul caruia ii placea sa se racoreasca in jetul subtire de la irigatoare. am jucat o ne-belota. parca nici nu stiu cand a trecut timpul.

spre seara, odata retrasi la o pensiune tipica din zona am revenit in buna masura cu picioarele pe pamant. 2 dulai zdrendutosi care patronau locul de joaca, petrecareti care trantesc usile de intrare la 1 noaptea...dar una peste alta, o experienta interesanta.

sportul si pletele

ma duc la sala. alerg un pic si apoi ma pun sa fac niste abdomente (sau burti?..poate asa ar fi mai corect in cazul meu..)
fac o pauza si ma uit in jur.
in fata mea un tip,pachet de muschi face tractiuni. e un adevarat Hercules..cu brate musculoase, spate lat si plete lungi pana la mijloc, fluturandu-i rebelpe spate.
ma minunez.

imi place parul lung. mai ales atunci cand este bogat, sanatos.
am purtat parul lung multa vreme si m-am simtit in pielea mea. imi placea eleganta lui si multitudinea de optiuni pe care o ofera.
insa recunosc ca destul de frecvent preferam sa il strang (in coada sau coc) pentru propriul confort. si acum, desi nu mai am nici jumatate din lungimea de altadata, il prind repede in coada ori de cate ori simt ca m-ar putea incomoda - cand gatesc, cand fac sport etc..

nu reusesc insa sa inteleg un mister: cum se face ca unii oameni, care isi poarta cu mandrie parul lung lasat liber pot sa faca sport fara sa isi stranga podoaba capilara...

personal mi se pare la fel de neportivit ca si combinatia de machiaj + efort fizic.

ma intreb: ei/ele nu transpira?
si as fi curioasa: oare ar putea sa faca sport si cu tocuri in loc de incaltaminte sport?

..

resurse, infrastructura, servicii..

de cele mai multe ori avem resurse, dar ne lipseste infrastructura.
in anumite cazuri avem, insa, si resurse si infrastructura. asa este cazul facilitatilor COSR de la Izvorani.
laudabil ce si cum au construit acolo. nici nu vreau sa ma gandesc cate zeci de milioane de euro s-au bagat acolo, dar pana la urma asa se construieste o civilizatie, nu cu cupoane discount...

pentru cine n-a batut drumul pana acolo (nu e chiar intr-o locatie cu acces facil) complexul sportiv, realizat dupa participarea echipei Romaniei la jocurile olimpice de la Sidney, arata cel putin bine. partea frumoasa este ca dupa executia lucrarilor au decis sa il deschida publicului. asa ca orice amator de sport si natura poate sa dea o fuga si sa se bucure de pista de alergare, de terenurile de tenis, de bazinul olimpic. evident contra cost.

este de inteles. pentru a acoperi o parte din costurile substantiale de intretinere, dau liber si la public.

pana aici foarte frumos. doar ca atunci cand au decis sa devina 'profitabili' sau 'non-falimentari', au facut-o tot in amarul stil romanesc...

mergi la intrarea de la bazin sa inoti, te trimite la receptia hotelului, doar acolo se incaseaza taxa.
vrei sa iti pui hainele in dulapior dupa ce te schimbi intr-o cabina vestiar fara bancheta, trebuie sa mai faci un drum si sa ceri in mod explicit una din cheile de la dulapurile disponibile, nu ti se da de la bun inceput.
cauti intrarea in bazin, o gasesti (cu greu) pe te miri unde (noi am gasit-o prin camera pe care scria "MASAJ"), fara nici un fel de semnalizare.
vrei apoi sa bei un suc, trebuie sa ii ceri receptionerei care are cheie diferita pentru fiecare vitrina frigorifica.
ma rog...lista ar putea continua in functie de ghinionul fiecaruia...

este clar ca nici personalul, nici superiorilor lor, nu le pasa de consumatorul individual. dar ma gandesc ca daca tot au decis sa faca acest pas, sa dea liber la publicul general, ar fi fost frumos sa aiba un sistem adecvat. nu sa te duci intr-un loc in care ai putea sa te simti minunat, care detine infrastructura necesara, dar la servicii este praf.

una peste alta, desi partea de inot a fost geniala (nu mai inotasem intr-unul de marime olimpica din facultate) restul experientei lasa de dorit, atat distanta de parcurs cat si confruntarea cu sistemul existent acolo.

haruki murakami sau cum sa devorezi 200 de pagini

la ultima comanda de carti, am dat mai mult la intamplare bifa si pe ultima aparitie in limba romana, desi titlul nu era chiar incurajant....parca nu avea in el acel ceva 'misterios' cu care eram invatata.

"autoportretul scriitorului ca alergator de cursa lunga"
o metafora usor rasuflata, m-am gandit eu...

asa ca, atunci cand mi-a venit pachetul de la polirom, a trebuit sa mai astepte vreo 2 luni prin biblioteca, aveam alte 'prioritati'. plus ca de ce sa te grabesti sa citesti ultima aparitie a unui scriitor care iti place?  stii bine ca - macar pentru o vreme - nu o sa mai ai altceva de rontait.
iar cand i-a venit randul, mai erau cateva zile pana la triathlonul de pe 2 mai, la care ma hotarasem sa stau pe margine, sa-i incurajez pe altii, dragi mie. toata casa, netul, pana si portbagajele masinilor respirau ideea de miscare, de competitie, de sport...

a fost ca o bere dupa pizza.
ca un dus rece intr-o zi de august.
ca un somn bun dupa multa oboseala.
ca o gura de aer proaspat dupa 3 ore de club.

am descoperit un murakami riguros, cu o vointa de fier, cu o incapatanare absoluta. un spirit sportiv si muncitor. dar la fel de incantator in vorbe si poveste ca in orice alt roman BUN al sau.
un deliciu narativ, o expunere de sinceritate, o lectie pentru amatorii de sport, un indiciu pentru cei carora le place doar sa priveasca alti oameni in miscare.

pacat ca a avut doar 200 de pagini. pacat ca a avut scrisul mare. pacat c-am terminat-o.