Caramitru Malaele

mi-am zis ca nu poate fi ratat. dar una peste alta spectacolul in sine a cam fost.
ce am aflat: ca sunt doi mari actori - ceea ce stiam deja
ca sunt grozavi - ceea ce stiam deja
singura surpriza a fost violoncelistul si vocea sa de aur.
in rest...mai nimic.
poantele lui malaele le cam stiam.
poemele recitate de caramitru m-a dus cu mintea in anii 90 cand era o adevarata moda sa apara mari actori la televizor si sa recite din diversi.
combinatia? da, interesanta; bufonul si regele; comicul si tragicul
usor cam pe genunchi.
usor dezamagitor.
poate, gresesc eu; dar la valoarea lor ma asteptam la ceva.... la altceva :-)

Romania e grozava

cu ceva vreme inainte de 1 dec, a inceput o intreaga campanie pro-RO
acum toti gesticuleaza si articuleaza ca avem calitati, tara minunata, progrese incomensurabile si un viitor de aur; poze, filme, eseuri...
as vrea sa ma pot alatura curentului. macar o data sa fiu si eu de gasca.
mai ales ca am decis sa raman aici...
as vrea sa pot sa fac o lista
dar in afara faptului ca ma simt 'ca acasa' (din obisnuinta, evident), ca am familia si prietenii (putini, stiu!) aproape, ca limba romana e cea care ma ajuta sa imi castig banii si ca in alta tara nu prea as avea ce sa fac profesional, ca pot sa ma bucur de teatru si alte distractii la preturi pe masura banilor...
in fiecare dimineata ma izbesc de soferi care au o nesimtire atroce (dezvoltata si de lipsa unor penalitati pe masura): masini pe avarii te miri unde, parcari dureros de nesimtite, etc
in fiecare dimineata fac slalom printre kktzi de catei cu sau fara stapan (ca oricum nu are nici o importanta, in 30 ani am vazut un singur stapan de caine care a strans dupa animal)
in fiecare zi ma izbesc de cate un individ care isi scuipa flegma sau mucii pe astfaltul pe care ceilalti merg

as vrea...insa nu vad cum si unde sa gasesc motivatia mandriei. mi se pare ca tzara asta este ca un fiu risipitor. o iubesti in mod straniu, chiar daca te scoate din minti. dar mandrie...hai sa fim seriosi!

teatru adevarat

merg la teatru cand apuc. la piese recomandate sau aiurea, unde gasesc bilete..
initial, programatic mergeam in principal la comedii. ca sa ma relaxez.
apoi am revenit la ideea ca adevarata dramaturgie nu consta in comedii.
dar tot nu e bine...
am devenit nazuroasa si critica.
mi se pare ca, in mare - exceptand comediile, desi nici acolo nu e garantat - piesele sunt parca alese pe criterii de violenta.
fie se tipa, se urla mai mult decat as considera suportabil.
fie limbajul - atat ca lexic, cat si contextual - este mai violent decat mi s-ar parea acceptabil.
iubita isi injura ca un birjar iubitul din tinerete nerecuperat.
bunica urla la nepot ca e idiot si secatura.
inteleg principiul limitei de confort, dar mi se pare ca aceasta limita a fost impinsa prea mult.
toate au recenzii excelente.
ce sa fac?
sa revin la comedii?

de la preturi mici la 'bucurie la cutie'..

pe principiul banii nu aduc fericirea, emag-ul a renuntat (cu exceptia promotilor poate) la preturile mici si a trecut de ceva vreme pe campania de comunicare a valorii serviciilor 'bucurie la cutie'
asa cum era si normal: penetrezi si castigi cota de piata cu preturi mici, la care renunti treptat in favoarea unor servicii de valoare adaugata..
doar ca intre timp marea masa a indivizilor nu mai verifica prin comparatie preturile
navigheaza
adauga in cos
cumpara
acum a apaut si vinerea neagra...
felicitari pentru excelenta orchestratie generala..atat de multe viori, incat falsurile nici nu se mai baga de seama! :-)

20 de minute

aveam la un moment dat o regula.
sa stau maxim 20 de minute la un film sau teatru si daca nu imi place sa plec.  adica un fel de regula a celor "20 de minute de gratie"
in timp am cam uitat de regula. si am stat mai mult decat era cazul la unele filme. sau am ramas la piese care nu imi placeau, pentru ca aveau sala plina sau recenzii spectaculoase.
saptamana trecuta am fost la o piesa. regie de clasa I. actori de prima mana. scriitor destul de cunoscut. recenzii impresionante.
am rezistat o ora.
am plecat.
cu convingerea ca mai mult de jumatate de sala ar fi facut la fel daca nu ar fi fost jena de actori, de ceilalti spectatori, de banii dati pe bilet.
singurul meu regret: ca nu am aplicat ca la 'carte' regula celor 20 de minute...

madonna sau lady gaga?

am fost la propriu socata cand am inteles ca lady gaga a declasat-o pe madonna...si incerc sa imi explic..
- ambele sunt maestre ale reinvetarii
- ambele socheaza si le place asta
- madonna mi se parea fizic mai reusita
- lady gaga si-a creat o imagine un pic mai elitista (canta la pian, intra in cercuri de compozitori de clasa I, etc)
- in nici unul dintre cazuri nu cred ca vocea ar face diferenta
- madonna imi pare mai sexy, gaga imi pare mai violenta
practic sunt cam tot acolo...si atunci?
sa fie varsta?
ne-am plictisit de reinventarile madonnei vrem 'fresh meet"?
si apoi, din cauza varstei, stim prea multe erori ale divei 'batrane'?
sau pur si simplu 'bunicutza' fasneata si care pozeaza inca in 'hot lady' ne enerveaza pentru ca nu intra in cliseul de 'lady over 50' la locul ei, asa cum a fact-o cuminte jane fonda?
si uite cum..timpul nu iarta pe nimeni :-(

beast sau beauty?

ma duc la sala, trag pantalonii, imi prind parul intr-o codita de scolarita.
pornesc sa fac cele 30 de minute de alergare.
pe banda de langa mine, un tip alearga de mama focului. are parul mai lung decat mine, lasat pe spate, frumos ondulat si - yeach! - desigur imbibat usor cu transpiratie.
termin alergarea, ma duc sa fac si cateva abdomene.
in fata mea, alt tip, inalt si supermusculos trage la fiare. are parul mai lung decat l-am avut eu vreodata, cred ca ii ajunge pana la mijloc.
din cand in cand se opreste, face o pauza, si isi aranjeaza tacticos pletele..
degeaba.
tot nu m-au convins sa fac sport fardata!

cel mai tare din parcare

ma duc la piata. caut indelung si gasesc cu greu un loc de parcare 'rezonabil'. fug repede in piata, termin treaba, ma intorc la masina.
sting avariile, cand sa plec imi bate un tip in geam.
are in mana un morman de bilete de parcare cu insemnul guvernului romaniei.
vis-a-vis de noi e o masina de politie.
"va rog sa platiti parcarea"
"dar cum stiti cat am stat?"
"va taxez minim. adica 1h. 2 lei"
ma caut in buzunare dupa marunt.
imi amintesc ca am lasat masina pe avarii fiindca pe locul respectiv era un semn ca b-nu stiu care are parcarea..
"aveti o legitimatie?"
"sigur!"
"puteti sa mi-o aratati si mie?"
"sigur! hai lasati, dati-mi 1 leu si gata!"
"va dau, dar va rog sa imi aratati si mie legitimatia!"
"ma duc sa o iau de la seful.." si pleaca..
vis-a-vis, politistul sta in masina si fumeaza o tigara...

telefonita

ma duc sa il iau pe baiat de la gradinita. sunt max 2km de unde sunt eu, pana la gradinita. ma urc in masina, la iesirea din parcare, unul cu semnal de dreapta intarzie sa iasa. stau cat stau, ma hotarasc sa-l ocolesc si sa fac dreapta. omul vorbea la mobil.
la trecerea de pietoni, o pietoanca, cu mana la ureche, vorbind la mobil, fara sa vada prea bine ce si de unde vine, dar fara nici cea mai mare apasare, ba evita, ba calca mai departe pe trecerea de pietoni. hai, soro, treci odata, ca din cauza ta imi iau astia carnetul..!
mai incolo, pe trotuar, remarc o bona (probabil), sta la marginea trotuarului, cu o mana pe tricicleta si alta pe telefon, vorbind, dar gata oricand sa se lanseze pe trecere. copilul urla si se agita in tricicleta, probabil plictisit.
lista ar putea continua.

intuitia feminina

ma uit pe geam...se vede soare si cred ca azi o sa fie o frumoasa, asa ca ma imbrac lejer.
sa o iau pe jos sau sa astept tramvaiul? o iau pe jos, ca - daca ma pun in statie - parca vad ca stau o vesnicie pana vine tramvaiul.

e frig, vant si da sa ploua.
tramvaiul a trecut pe langa mine dupa ce mersesem doar vreo 500 de metri..

si, cum ramane cu intuitia feminina?

cauzele stressului

diseara, la cina, se anunta vizita unor cunostinte din provincie.
imi programez sa lucrez mai putin astazi si sa pregatesc cina.
imi fac lista, ma duc la supermarket. vin acasa, ma schimb, ma apuc de treaba.
pregatesc felul principal, pun la cuptor.
pregatesc desertul, scot felul principal de la cuptor, pun desertul la cuptor.
imi dau seama ca s-a facut mizerie in bucatarie. ma apuc sa curat bucataria.
imi dau seama ca am transpirat si miros a bucatarie. ma duc sa ma spal.
sunt deja obosita.
imi dau seama ca nu avem nimic de baut. ma duc din nou la market. opresc si in piata pentru fructe.

vine vizita. sunt obositi si ei dupa drum, oarecum plictisiti. sper ca tot de drum!
servim felul principal. strang farfuriile pe jumatate pline.
aduc desertul. este 'prea putin dulce' pentru gustul ei.
conversatia curge cu sincope si fara prea multa esenta.
ii intreb ce vor se bea. iau paharele si pun la fiecare ce-si doreste.
la plecare mi se arunca, din rever, o observatie: ca as parea cam stresata, si ca nu e cazul, doar nu lucrez la vreo corporatie...ignor replica, as putea raspunde pretios, dar e tarziu si nu are sens.
spun la revedere si ma intorc in casa cam 'stressata'; stiu cam am multe vase si pahare de spalat, iar maine plec devreme la lucru...

concluzia: no matter who, data viitoare avem doar pizza cu livrare la domiciliu!

cand povestitorul asculta

seara. emisiune interesanta pe tmctv. o invitata vorbeste despre vacanta in doi pe coasta amalfiei.
moderatoarea: "ati fost la vezuviu?" "personal, cand am fost am stat la hotel X" (un hotel de 5 stele) etc etc
continua emisiunea. se vorbeste despre mancarea italiana.
moderatoarea "cand am fost la paris, am mers la un restaurant deosebit unde erai legat la ochi ca sa stimulezi simturile mirosului si gustului. personal, martusiresc ca nu m-am putut concentra decat la ceea ce vorbeau cei din jurul meu" etc etc
deja moderatoarea vorbeste cam la fel de mult ca si invitata. ca sa ne spuna pe unde a fost, la ce hoteluri a stat si la ce resturanta (scumpe, se intelege) a mancat.
am o banuiala ca invitata se simte usor stingherita de interventiile ei.
de ce a mai chemat pe altcineva in emisiune daca ea singura are asa de multe sa ne spuna?
cred ca nu se poate abtine..ii place sa se auda vorbind, desi ma gandesc ca nu se aude pe sine..daca s-ar auzi, si-ar da seama - probabil - de penibilul situatiei...

greu cu revelionul...

the more, the merrier..dar, pe de alta parte, si criterii mai bogate in alegerea locatiei. factorul pret devine f important.

cel mai simplu: la noi, pe undeva, la munte
cel mai bine: la austrieci, pentru partiile mai bune
cel mai probabil: la bulgari...au un raport pret/calitate imbatabil!

as vrea sa nu fac un drum de 8h in miez de iarna...
e drept partiile bulgaresti sunt net superioare, conditiile sunt aproape inegalabile (la noi doar cele mai scumpe hoteluri pot concura cu un hotel oarecare de la ei) .. poate as convinge lumea sa accepte conditii mai modeste (fara hammam, piscina cu apa termala, loc de joaca si alte minuni) daca macar as gasi ceva la un pret apropiat la noi...

cu regret si parere sincera de rau, cred ca - desi imi doresc din suflet sa dau banii concetatenilor mei - pana la urma o sa ramanem cu alternativa bulgareasca....nu ca n-as vrea sa-i dau aici, dar ai nostri nu vor (doar atat!)

cel mai bun prieten al omului

ma duc in parcare spre masina. pana la usa masinii ocolesc doua productii fecale canine, probabil de la vecinii care isi plimba dimineata/seara cainii in spatele blocului.
merg in parc si pana la locul de joaca trec cu atentie pe langa vreo 4-5 maidanezi, pe care - ma rog - sa nu ii apuce vreun latrat isteric de haita. la locul de joaca dau tarcoale alti 2-3 caini si ma intreb cat de 'safe' e sa iti lasi copilul sa se joace acolo unde niste caini oarecare pun labele, botul sau fac si pipi cateodata.
ma duc la market si la coltul strazii, alaturi de cativa aurolaci aparuti in ultimele luni, zac si niste caini 'comunitari'. din nou, sper, sa nu aiba accese de furie.
as vrea sa iau bicicleta azi, sa imi fac drumurile fara masina. dar ma razgandesc repede, stiu ca - mai ales la biciclisti - cainii au reactii.
am o viziune a unui oras care, in cativa ani, la referendum va iesi cu o alta populatie majoritara: de etnie canina.
sa nu ma intelegeti gresit: am avut candva un catel pe care l-am iubit suficient cat sa imi dau seama ca, la un moment dat, devenise nefericit sa ma astepte o zi intreaga intr-un apartament mic-mic. asa ca l-am dus la tara, unde a devenit stapan fericit pe sute de metri de curte.
imi plac in continuare cainii, dar nu cei care stau aiurea pe strazi, care devin agresivi - de foame, de frica sau in haita. nu asa vad eu ca ar trebui sa existe cel mai bun prieten al omului.

exigent sau indulgent?

"nu il lua toata ziua-buna ziua in brate, ca o sa iti iasa un rasfatat."
"iubeste-l si bucura-te de iubirea lui, ca nu o sa te mai intalnesti cu varsta asta. creste, si pe urma nu mai vrea el sa fie alintat"
"nu ii face toate poftele ca ti se urca in cap"
"ce te costa sa ii faci pe plac? atata vreme cat cererile lui sunt nevinovate, fa'i pe plac, sa fie si el fericit, macar acum...mai tarziu o sa aiba gradinita, scoala, etc...viata e plina de restrictii.."
"sa nu dormi cu el in pat ca iti dai peste cap toata viata ta personala"
"cat o sa vrea sa doarma cu tine in pat? doar nu pana la 18 ani!"
"da-i bucatele de mancare si lasa-l sa invete sa manance singur!"
"a ramas vreun om care sa nu invete sa manance? nu forta copilul, ajuta-l.."
nu ma pot hotari cu cine sa votez. de 2 ani sunt un cetatean turmentat...

aveti o tigara?

Merg pe strada. In statia de autobuz, o tipa bine, imbracata cu oarecare stil, sta pe banca. Probabil asteapta.
"Aveti o tigara sa imi dati si mie?" spune cu voce mai mult soptita. Eu presupun ca intensitatea redusa este generata de rusine, sau jena..ma rog, nu ma chinuiesc prea mult sa o descifrez.
Ma opresc, scot din geanta pachetul, ii intind pachetul cu o tigara scoasa.
Bucuroasa, intinde mana si trage tigarea pe care si-o aprinde in a doua secunda. Omite sa imi multumeasca. Poate din greseala. Apoi, cu privirea la pachetul inca generos, cu ceva mai mult aplomb decat prima oara:
"Nu puteti sa ne dati doua tigari?"
Ma uit la ea, ma uit in jur. Nimic. Raspund sec:
"Nu."
Plec dezamagita. De mine, normal.

baba merge la coafor

"stii, nu ne este usor; avem rate, salariile au cam scazut. acum si copilul.. am cheltuit o gramada pe ecografii si doctor. trebuie sa ii luam patut, carucior, si cate si mai cate..." "lasa, mah, ca te mai ajut si eu; si mai sunt si alti parinti. uite patut iti pot da eu, ca noi nu il mai folosim si este in stare f buna; practic nici nu prea l-am folosit :-) "
"aaah, nu-i nevoie, multumim. am vazut eu la un magazin un patut care mi-a placut si vreau sa il iau pe acela. e frumos colorat, cu desene pentru copii. dar daca ai sterilizator, d'ala as avea nevoie."
"d'ala n-am, din pacate. dar hainute am pastrat; multe au fost purtate doar de cateva ori"
"nu stiu ce sa zic. sotul meu nu este de acord sa luam hainute care au fost purtate de alti copii."
"de ce?"
"ca, cica, nu suntem ultimii saraci"
"pai ce are saracia cu asta?..e pacat sa dai bani pe hainute pe care le poarta doar de cateva ori. cresc repede, o sa vezi. poti sa iei si tu pentru placerea ta, dar nu neaparat pe toate.."
"lasa, mah, ne descurcam noi.."
"cum vrei.."

din reclame adunate

femeile sunt balonate si au nevoie de iaurturi speciale. vara, mai ales, li se umfla picioarele. au nevoie de tot felul de tampoane. mai toata ziua spala vase si rufe, curata podele sau gatesc.
barbatii sunt irezistibili fiindca folosesc niste deodorante speciale. se distreaza seara cu prietenii la o bere. conduc niste minunatii de masini.
m-am hotarat: vreau si eu sa fiu barbat!

planuri de viitor

vrem sa ne vedem. cautam in viitor o data care sa ne convina.
var 1. stam o luna sa stabilim data. mai stam o luna sa stabilim ora. mai stam o luna sa stabilim locul. cand am stabilit locul deja am depasit data aleasa initial.
var 2. am ales o data mai indepartata ca sa nu se intample var 1. apoi stam o luna sa stabilim ora, inca o luna sa stabilim locul. iar pana la data aleasa - care este peste alte 3 luni, de eg - sigur se trezeste careva sau o parte semnificativa ca au intervenit altele si asa ca, iar, lasam pe alta data.
mai sus sunt niste ipoteze, usor duse in absurd..dar nu imposibile, nici improbabile.
nu vreau sa fiu inteleasa gresit: sunt un sustinator al planificarii, iubesc planurile de vacanta pentru anul viitor, consider planificarea un element esential in afaceri, insa cand vine vorba de grupuri de oameni mi se pare extrem de dificil sa faci planuri pe termen mediu sau lung, fara sa fii un pic dictatorial, fara sa lasi pe dinafara pe careva..sacrificam tot de dragul de a conveni tuturor sau impunem niste coordonate care sa fie acceptabile pentru cei mai multi? pana la urma nici un business plan nu se bazeaza pe votul intregii companii...

prima zi de gradinita

a fost mai mult incarcata de emotii, decat dificila. mai mult plictisitoare pentru mine, stand intr-un colt, decat dezagreabila pentru copil care avea o lume noua de explorat.
la un moment dat, un alt copil se apropie de mama sa, care - ca si mine, statea in expectativa, probabil (la fel ca si mine) usor plictisita "ce e, puiule, te-ai plictisit?". copilul nu raspunde, se uita la jucariile de pe masa. "te-ai plictisit?" copilul tot nu raspunde, se plimba prin incapere. "te-ai plictisit, puiule?" pai, cred si eu ca s-a plictisit daca i se sugereaza asta in mod repetat!!
concluzia? nu stiu despre altii, dar eu sper ca al meu copil sa nu finalizeze explorarile inainte de a se obisnui cu ideea de gradinita. ca nu cumva sa ajunga sa fie plictisit... :-)

retele de socializare

nu sunt un utilizator fervent de facebook. in urma cu jumatate de an, intalnindu-ma cu cunostinta unei cunostinte imi spune: "ti-ai luat cuvertura noua, imi place, cat ai dat pe ea?". adica de unde sa stie, ma rog, de cuvertura mea? n-a fost la mine acasa, nu ne-am vazut de ani de zile... stia, pentru ca vazuse pe facebook o poza noua cu cuvertura noua...a doua zi, am deschis contul si am setat niste limite, pe care nu le luasem initial in calcul...
nu ma uit pe paginile diversilor, nu citesc alertele ca sa "vad ce mai e nou"...
totusi, recunosc, ca este o unealta buna de regasire..am reintalnit cunostinte vechi, dar neuitate, m-am bucurat sa vad care mai e viata lor, oriunde ar fi.
dar orice lucru bun, vine si cu o serie de dezavantaje pe care trebuie permanent sa le minimizezi...

pregatiri pentru aniversare

vrem sa facem o mini-petrecere; cat sa dam un suc si o chiftea, sa suflam in lumanari si sa cantam 'la multi ani'. unde sa facem? vorbim la local, explicam ca e in timpul saptamanii, ca tine 2-3 ore, primim o oferta de 90ron/pers doar mancarea, fara tort si bauturi.
sa fie mult? pai cam e...conform meniului asta inseamna cam vreo 8 ciorbe, sau vreo 3 portii complete de felul 2; cine oare sa poata manca atat de mult in doar 2h, si seara?!..si atunci ma intreb: de ce sunt, frate, atat de nesimtiti? nu e botez, nu e nunta (si acolo stim cat de superumflate sunt preturile), nu cer exclusivitate pe local...
cand vine vorba de organizarea unei mese in oras, tziitorilor de restaurante li se aprind beculetele si se bucura ca au sansa sa mai pacaleasca niste fraieri..urat, ce sa zic...eu ma gandeam ca o sa se bucure ca umplem mesele intr-o seara de miercuri, si o sa ne respectam reciproc, cu decenta, dar se pare ca nu..

in trafic - episod parcare

are o masina mica si fasneata. o masina nu cea mai ieftina, deloc. e mandru/a de masina sa. probabil e chiar business. dar odata cu urcatul la volan s-a produs un transfer de tip voodooooo. intreaga inteligenta umana s-a revarsat peste motorasul jucaus. si in capul lui, al omului, a ramas un gol. mare.
recunosc, personal, sufar niste de niste idei preconcepute: cica sa nu ii incomodez pe altii in trafic, cica sa stau pe banda mea, cica sa dau semnal cand schimb banda, cica...
altii nu sufera de 'cica'

seminte

ies in parc. la locul de joaca pentru copii, o mama isi impinge copilul in leagan si intre balansari manaca seminte si scuipa pe jos cojile de seminte. pe alee, intr-un grup de tineri care 's-au combinat' la o sticla de suc de 2 litri, o fata draguta, cu fusta mini si fardata, mananca seminte si scuipa cojile la propriile picioare.
la mare, pe plaja, lumea mananca seminte, in timp ce pe cerul fara nori patruleaza un aeroplan cu reclama la seminte.
incep sa suspectez ca, si cand stau pe wc, oamenii astia mananca seminte si scuipa cojile pe jos.
chiar nu putem sa scapam de toti acesti semintari?

ce cura facem azi?

m-am plictisit de reclamele la cura de slabit minune. toate sunt unice si nemaipomenite. dar, in schimb, strazile sunt din ce in ce mai pline de oameni grasi. si nu doar oameni, dar si copii. as vrea sa vad reclame la mese simple si de bun simt. dar nu, majoritatea reclamelor cu mese, sunt cele de fast food, cu gretosenii de te ia durerea de cap...
asa ca, iata concluzia: mancam ca porcii, dupa care luam pastila minune, dupa care slabim miraculos..nu-i asa ca e perfect?
si, totusi, ceva parca nu e la locul lui. poza asta imi aminteste de mesele si pana romanilor. o combinatie pe care as rata-o parca...