vanzarea ca favor

am avut o perioada in care faceam achizitii. si trebuia sa imi selectez furnizorii.
cand aveam un proiect, ceream oferte de la mai multe firme de profil. nu neaparat pentru ca aveam nevoie de mai multe oferte de pret, dar si din ratiuni aproape penibile.
de multe ori trebuia sa astept zile intregi sau chiar sa revin cu un telefon pentru a primi un raspuns sau o oferta.

cat de aiurea este sa te rogi de cineva sa iti vanda?..

intre timp, am trecut de cealalta baricada. adica sunt in postura de furnizor.
incerc - pe cat posibil - sa nu fac altora ceea ce mie nu imi place. incerc sa nu las raspunsuri in aer si sa fiu cat se poate de operativa, de prompta. in ideea ca - de cealalta parte a internetului - e cineva care apreciaza efortul.

si chiar daca nu mai fac la fel de multe 'achizitii', in viata de zi cu zi, in continuare ma lovesc de situatii aberante, de vanzatori anapoda - desi intre timp ai zice ca anii de capitalism care au trecut peste noi ar fi trebuit sa ne educe...

- sun un agent imobiliar sa vad o proprietate. e ora 5 fara 10 si imi spune ca a plecat de la birou..sa il sun maine dupa 10! wtf!...

- intru intr-un magazin de incaltaminte si incerc sa verific flexibilitatea unei perechi de pantofi, iar vanzatoarea se ratoieste la mine, ca "ce faceti domnisoara?? mai usor cu pantofii, ca sunt de piele!!" really??

asta ca sa nu ma mai gandesc la situatiile in care se ajunge la asteptari prelungite pentru a obtine fie un meniu, fie o nota de plata de la ospatari/ite care par a fi facut traininguri speciale in 'cum sa eviti privirile clientilor'.

fiecare dintre noi vinde ceva la un moment dat. mi se pare insa absurd, anapoda, sa pretinzi ca faci un favor atunci cand vinzi...

cand se satura omul de viata?

la 20 de ani, un om de 50 de ani mi se parea batran.
iar o viata traita pana la 50 de ani mi se parea suficienta. asta ca sa nu ajungi sa fii nevoit sa iti infrunti neputintele: de azi gata cu alergarea, gata cu dansul, auz si vaz deteriorate etc.

azi, mi se pare ca un om de 50 de ani este in floarea varstei. poate si pentru ca am avansat in varsta, iar diferenta dintre 50 si varsta mea este mai mica decat intre varsta mea si 20 :-) desi cand ma gandesc la varsta mea, cifra mi se pare hilara, refuz sa ma acomodez cu ea, o simt straina, apartinand altcuiva.

mi-am schimbat fundamental optica asupra duratei optime a vietii.
acum, o viata traita 90 de ani mi se pare rezonabila. atata vreme cat ai noroc sa o traiesti 'rezonabil' sanatos: adica sa fii in stare sa te descurci fara sa ii incurci pe altii, sa poti sa te bucuri de soare, de flori, de un film bun etc...standardele mele referitoare la 'putinta' s-au schimbat; si acum gandesc ca, desi probabil renunti usor-usor la anumite bucurii, poti descoperi altele noi.

vreau sa traiesc suficient pentru a-mi vedea copilul crescand si devenind om, sa am parte de tot felul de minuni - oameni si locuri frumoase, sa ma bucur de cat mai multe apusuri de soare. am ajuns sa ii inteleg pe batranii care se agata de fiecare zi traita, chiar daca pentru un om tanar poate parea fara sens.

sa fie acesta sensul absolut al faptului ca am imbatranit?