unii oameni sunt de parere ca placerea (hei, usurel...in sens de hobby) nu trebuie amestecata cu 'profesionalismul'. ca una e ce faci 8-10 ore la birou si alta ce faci in afara fabricii. ca tocmai, hobby-ul te ajuta sa te re-echilibrezi.
ceea ce, prin deductie logica, inseamna ca esti un permanent dezechilibrat...
personal, ma gandesc ca n-ar fi rau sa mergi cu placere la birou. sa faci cu si sa pui oarecare pasiune in fiecare zi lucratoare. ma gandesc ca putina pasiune zilnica ajuta si la arderea caloriilor, pana la urma :-)
si in mod paradoxal, in cele mai multe cazuri, cel mai greu lucru (asta dupa ce ai reusit sa iti gasesti macar sfertul daca nu jumatatea, sa iti iei apartament cu credit si sa te abtii de la dulciuri) este sa afli ce iti place cu adevarat si sa poti sa transformi asta si in mod de viata (preferabil si in sursa de venituri). adica sa-ti placa, sa fii bun (ca nu e acelasi lucru) si mai fii si in stare sa produci.
poate si pentru ca acel concept de orientare educationala si profesionala pentru generatiile din proximitatea mea a fost practic inexistent.
daca ma iau de exemplu, am dat la economic asa cum m-au directionat ai mei, ca sa ma aleg cu o meserie (bratara de aur!) in caz de dezastru (asta era versiunea, daca nu luam la facultate).
am dat la litere pentru ca mi-a displacut liceul, iar proximitatea ase-ului nu ma incanta defel.
practic..am facut studiile 'ca sa nu' mi se intample ceva nedorit, nu 'ca sa' ajung undeva.
in mod paradoxal, nu ma plang. poate fiindca mi-am gasit cel putin sfertul, am evitat ideea creditului ipotecar si am cedat complet tentatiei de a manca dulciuri. am reusit sa ma fofilez cu succes si sa fac pana la urma ceva ce sigur nu-mi displace (desi nu am aflat daca sau care mi-ar fi vocatia).
sper ca generatiile viitoare sa se bucure de mai multa atentie si indrumare si mai visez la institutionalizarea consilierii educationale si profesionale. asa incat cel mai greu lucru sa fie un pic mai usor pentru copiii nostri.
vineri, 28 septembrie 2012
sâmbătă, 22 septembrie 2012
woody allen: to rome, with love
ar trebui sa incep cu inceputul.
in urma cu 10-15 ani nu imi placea deloc woody allen. mi se parea un viermus enervant si libidinos care foloseste faramele de inteligenta pentru a parea elaborat si complex.
in realitate, poate nu am fost chiar departe de adevar, doar ca acum (ajuns si el intr-o etapa venerabila a vietii, iar eu la fel :-)) ma distreaza multe din detaliile deranjante de alta data - cum ar fi capacitatea lui de a fi 'appealing' in mod hilar, absurdul situatiilor etc.
intre timp am ajuns sa apreciez scenariile bine scrise, atat de rare. si eventual nu in contextul unui film dramatic.
asa ca, de vreo cativa ani, urmaresc cu drag filmele lui woody allen.
m-am dus la ultimul lui film cu o strangere de inima. nu am incredere in filmele in care ploua cu celebritati. se dovedeste pana la urma ca - in afara listei de distributie - nu au avut mare lucru sa ne spuna.
'to rome, with love' are un punct din oficiu: premiza romei. cui nu i-a placut roma? (nici nu ma intereseaza sa stiu!!!) mie mi-a placut! mediu spre mult. suficient ca sa imi faca placere sa revad locurile vizitate pe ecran.
dupa primul punct....ar mai fi muzica. apoi cateva idei a la woody allen - umorul negru, usor grotesc.. apoi, hai sa spunem jocul unor actori. si replicile destul de zemoase, dupa cum era normal.
in rest, cam atat. nu prea exista subiect. finalul este neclar. layerele nu se suprapun, ceea ce face urmarirea filmului un pic obositoare. apare senzatia de 'cand incepe filmul?'
concluzia: probabil cel mai bun film dintre filmele proaste in care joaca o droaie de vedete hollywood-iene....dar pe care nu simt nevoia sa il revad ..prea curand.
in urma cu 10-15 ani nu imi placea deloc woody allen. mi se parea un viermus enervant si libidinos care foloseste faramele de inteligenta pentru a parea elaborat si complex.
in realitate, poate nu am fost chiar departe de adevar, doar ca acum (ajuns si el intr-o etapa venerabila a vietii, iar eu la fel :-)) ma distreaza multe din detaliile deranjante de alta data - cum ar fi capacitatea lui de a fi 'appealing' in mod hilar, absurdul situatiilor etc.
intre timp am ajuns sa apreciez scenariile bine scrise, atat de rare. si eventual nu in contextul unui film dramatic.
asa ca, de vreo cativa ani, urmaresc cu drag filmele lui woody allen.
m-am dus la ultimul lui film cu o strangere de inima. nu am incredere in filmele in care ploua cu celebritati. se dovedeste pana la urma ca - in afara listei de distributie - nu au avut mare lucru sa ne spuna.
'to rome, with love' are un punct din oficiu: premiza romei. cui nu i-a placut roma? (nici nu ma intereseaza sa stiu!!!) mie mi-a placut! mediu spre mult. suficient ca sa imi faca placere sa revad locurile vizitate pe ecran.
dupa primul punct....ar mai fi muzica. apoi cateva idei a la woody allen - umorul negru, usor grotesc.. apoi, hai sa spunem jocul unor actori. si replicile destul de zemoase, dupa cum era normal.
in rest, cam atat. nu prea exista subiect. finalul este neclar. layerele nu se suprapun, ceea ce face urmarirea filmului un pic obositoare. apare senzatia de 'cand incepe filmul?'
concluzia: probabil cel mai bun film dintre filmele proaste in care joaca o droaie de vedete hollywood-iene....dar pe care nu simt nevoia sa il revad ..prea curand.
penibila lustra
lustra din sufragerie - pe care in urma cu 5 ani am cautat-o de mi-a venit rau - mereu cu probleme de sanatate, a fost declarata 'pe moarte si fara speranta'. asa ca am inceput sa caut una noua. dat fiind ca am tot avut probleme cu numita muribunda, m-am gandit sa caut la oricare alt magazin, dar nu la cel de unde am luat-o pe viitoarea decedata.
imi plac accesoriile de bucatarie de la ikea.
asa ca - avand nevoie sa schimb lustra de la living - am decis sa fac un drum, la miez de zi, la miez de saptamana, pana la ikea.
lasand deoparte ca nu am gasit nimic sa-mi convina (pe cat de bine dotati sunt pentru bucatarie, pe atat de slabi sunt la corpuri de iluminat), am ramas uimita de multimea de oameni achizitori de diverse chestiuni...oare toti sunt fericitii castigaori ai unui job cu program flexibil? :-)
ca sa evit multiple drumuri aiurea la magazine de profil, am inceput sa caut pe net.
cele mai multe site-uri de shopping de lustre sunt o adevarata rusine.
mii de produse, lipsite de filtre utile (eventual dupa producator - de parca as cunoaste lustrele dupa producator!), dezorganizate, labartate.
si mai presus...cam toate au aceeasi marfa..chinezismo-turcisme..sigur le stiti!
de ce o fi asa de greu sa gasesc o amarata de lustra care sa arate decent, sa lumineze corect si sa nu coste o avere?
imi plac accesoriile de bucatarie de la ikea.
asa ca - avand nevoie sa schimb lustra de la living - am decis sa fac un drum, la miez de zi, la miez de saptamana, pana la ikea.
lasand deoparte ca nu am gasit nimic sa-mi convina (pe cat de bine dotati sunt pentru bucatarie, pe atat de slabi sunt la corpuri de iluminat), am ramas uimita de multimea de oameni achizitori de diverse chestiuni...oare toti sunt fericitii castigaori ai unui job cu program flexibil? :-)
ca sa evit multiple drumuri aiurea la magazine de profil, am inceput sa caut pe net.
cele mai multe site-uri de shopping de lustre sunt o adevarata rusine.
mii de produse, lipsite de filtre utile (eventual dupa producator - de parca as cunoaste lustrele dupa producator!), dezorganizate, labartate.
si mai presus...cam toate au aceeasi marfa..chinezismo-turcisme..sigur le stiti!
de ce o fi asa de greu sa gasesc o amarata de lustra care sa arate decent, sa lumineze corect si sa nu coste o avere?
vineri, 14 septembrie 2012
trecerea de pietoni
"the beauty is in the eye of the beholder"
cam asa e si cu trecerea de pietoni.
cand esti sofer, parca pietonii s-au vorbit intre ei si trec PE RAND pe trecere, la distante rezonabile de cca 3-5 m, parca special ca sa te tina in loc.
cand esti pieton, trebuie sa astepti cel putin 3-4 masini sa treaca (asta dupa ce ai pus piciorul pe zebra deja) ca sa se indure un amabil.
si totusi nu despre pietoni si soferi vroiam sa scriu.
in spatele blocului, am un 'view' simpatic. pe langa casa poporului si intercontinental-ul din zare (care seara chiar se vad frumos, dat fiind ca noaptea detaliile se sterg), asa, mai la proximitate, sunt cateva randuri de case. nu prea multe. cam o jumatate din ele sunt populate de minoritati.
mai deunazi, o familie de minoritari - buni strangatori de navete de platsic si alte materiale 'reciclabile - au spart gardul care dadea in curtea vecinului neminoritar emigrat. i-au dat jos un copac. ca sa isi izoleze una din constructiile ridicate (mai mult ca sigur!) fara autorizatie.
familiile din 'cartierul minoritar' mai au si alte obiceiuri interesante; seara, la pranz sau dimineata - practic oricand!- desi beneficiaza de curti decent de mari, isi scot mese si scaune in fata curtii si stau in strada. adulti, copii, batrani - tot neamul!
intamplarea face ca FIX in fata unei case mentionate se afla o .....- ghici ce! - ....trecere de pietoni....stiu strazi de 2-3 ori mai lungi prin oras ca nu au onoarea unei treceri de pietoni. totusi aici, cineva, un istet probabil, s-a gandit sa ii arda o zebra la mijlocul celor 400m care formeaza strada.
va spun sincer: de fiecare data cand trec pe strada respectiva am emotii. incetinesc oricum, ca sa se dea din drum. apoi ma uit de vreo 100 de ori sa nu mai fi ramas in strada sau sa nu sara vreun puradel.
e singurul motiv pentru care ma bucur ca s-a terminat vara. ma gandesc ca - odata cu vremea rea - se vor retrage in curtile lor si vor elibera trecerea de pietoni...
cam asa e si cu trecerea de pietoni.
cand esti sofer, parca pietonii s-au vorbit intre ei si trec PE RAND pe trecere, la distante rezonabile de cca 3-5 m, parca special ca sa te tina in loc.
cand esti pieton, trebuie sa astepti cel putin 3-4 masini sa treaca (asta dupa ce ai pus piciorul pe zebra deja) ca sa se indure un amabil.
si totusi nu despre pietoni si soferi vroiam sa scriu.
in spatele blocului, am un 'view' simpatic. pe langa casa poporului si intercontinental-ul din zare (care seara chiar se vad frumos, dat fiind ca noaptea detaliile se sterg), asa, mai la proximitate, sunt cateva randuri de case. nu prea multe. cam o jumatate din ele sunt populate de minoritati.
mai deunazi, o familie de minoritari - buni strangatori de navete de platsic si alte materiale 'reciclabile - au spart gardul care dadea in curtea vecinului neminoritar emigrat. i-au dat jos un copac. ca sa isi izoleze una din constructiile ridicate (mai mult ca sigur!) fara autorizatie.
familiile din 'cartierul minoritar' mai au si alte obiceiuri interesante; seara, la pranz sau dimineata - practic oricand!- desi beneficiaza de curti decent de mari, isi scot mese si scaune in fata curtii si stau in strada. adulti, copii, batrani - tot neamul!
intamplarea face ca FIX in fata unei case mentionate se afla o .....- ghici ce! - ....trecere de pietoni....stiu strazi de 2-3 ori mai lungi prin oras ca nu au onoarea unei treceri de pietoni. totusi aici, cineva, un istet probabil, s-a gandit sa ii arda o zebra la mijlocul celor 400m care formeaza strada.
va spun sincer: de fiecare data cand trec pe strada respectiva am emotii. incetinesc oricum, ca sa se dea din drum. apoi ma uit de vreo 100 de ori sa nu mai fi ramas in strada sau sa nu sara vreun puradel.
e singurul motiv pentru care ma bucur ca s-a terminat vara. ma gandesc ca - odata cu vremea rea - se vor retrage in curtile lor si vor elibera trecerea de pietoni...
vineri, 7 septembrie 2012
incomoditatea lui 'te iubesc'
seara la culcare.
spunem o poveste, mai glumim.
vorba aceea, 3 ani de abia impliniti.
brusc, vine, loveste din plin: 'mami, te iubesc!'
normaaaaaaal, creste inima in mine....
dar, ce sa fac cu el??
m-a mai lovit si ieri dupa-amiaza cu acceasi replica neprovocata.
evident, asta nu il retine ca peste 5 minute sa se uite urat la mine si sa imi spuna cu naduf "esti o rea!" daca i-am refuzat ceva sau l-am atentionat in vreun fel.
de aici dilema: ce as putea sa ii replic unui copil de 3 ani, care imi face declaratii, altceva decat aproape redundantul (zilele acestea) "te iubesc"?
uneori, incerc sa fac pe "intelectuala" si sa ii raspund cu demostratii logice de genul: "daca ma iubesti, ar fi mai bine sa...." si aplic modele comportamentale dezirabile...
alteori ma gandesc ca lipsa unui raspuns pe masura, ar putea eroda increderea in sine a bietului viitor barbat...si nu vrem asta, corect?
in orice caz, am - cateodata - senzatia unui serial american, cu muuuuullte episoade si o calitate discutabila a scenariului, in care oamenii vorbesc la telefon si inchid conversatia - in loc de, zic eu, firescul salut - cu un 'te iubesc' descarcat de valoare si mai degraba rutinat.
ce sa fac cu atata iubire?? in afara ca ma bucur de ea... :-)
spunem o poveste, mai glumim.
vorba aceea, 3 ani de abia impliniti.
brusc, vine, loveste din plin: 'mami, te iubesc!'
normaaaaaaal, creste inima in mine....
dar, ce sa fac cu el??
m-a mai lovit si ieri dupa-amiaza cu acceasi replica neprovocata.
evident, asta nu il retine ca peste 5 minute sa se uite urat la mine si sa imi spuna cu naduf "esti o rea!" daca i-am refuzat ceva sau l-am atentionat in vreun fel.
de aici dilema: ce as putea sa ii replic unui copil de 3 ani, care imi face declaratii, altceva decat aproape redundantul (zilele acestea) "te iubesc"?
uneori, incerc sa fac pe "intelectuala" si sa ii raspund cu demostratii logice de genul: "daca ma iubesti, ar fi mai bine sa...." si aplic modele comportamentale dezirabile...
alteori ma gandesc ca lipsa unui raspuns pe masura, ar putea eroda increderea in sine a bietului viitor barbat...si nu vrem asta, corect?
in orice caz, am - cateodata - senzatia unui serial american, cu muuuuullte episoade si o calitate discutabila a scenariului, in care oamenii vorbesc la telefon si inchid conversatia - in loc de, zic eu, firescul salut - cu un 'te iubesc' descarcat de valoare si mai degraba rutinat.
ce sa fac cu atata iubire?? in afara ca ma bucur de ea... :-)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)