ca de sfarsit de an

pentru ca niciodata nu m-am innebunit dupa contabilitate, bilanturi si T-uri in cifre, si pentru ca tocmai m-am intors din prima mea vacanta-croaziera, m-am gandit sa inchei acest an cu o altfel de balanta. balanta impresiilor pe care mi le-am format in aceasta croaziera, o vacanta de Craciun destul de complicata cu zboruri, transferuri, realizate in echipa completa, adica eu, el si copilul.

si pentru ca sunt decisa sa inchid povestea cu o nota pozitiva, o sa incep cu ceea ce mi s-a parut mai putin 'incantator' in aceasta experienta-vacanta-croaziera...

- in primul rand am plecat cu emotii la drum; bagaje cat pentru 2 saptamani, pentru tot familionul (din care un membru mofturos si dificil de 3 ani) si tot felul de transferuri...practic, cred ca am epuizat toate mijloacele de transport in comun si comune: taxi, metrou, autobuz, tren, funicular, vapor, avion...sigur mai ramaneau de incercat balonul si racheta spatiala..poate alta data, sau poate nu..
- viata pe vapor in zilele fara port este destul de statica si limitativa la facilitatile existente; ca atare am dormit la pranz cu copilul - si pentru ca nu puteam sa il las singur, dar si pentru ca mi se parea o optiune buna.
- vaporul acosteaza la tarm un timp foarte exact; nu poti sa stai inca o ora sau o zi, asta in cazul in care iti place locul sau vrei sa vezi mai multe; ca atare vizitele sunt (deseori prea) scurte si impresiile sunt relativ superficiale
- viata culinara este excesiv de regulata: 3 mese zilnice EXTREM de atractive m-au dat peste cap, m-au epuizat psihic, pe mine care in mod normal am o masa, hai maxim doua mese pe zi...
- intreaga experienta este extrem de incurajatoare la adresa unor cheltuieli de tipul 'bani aruncati' pe obiecte semi-inutile sau distractii semi-necesare
- daca esti extrem de rautacios ai putea cataloga intreaga chestiune numita 'croaziera' ca fiind un kitsch; de la modul in care arata restaurantele imitand ostentativ luxul (in aceeasi maniera ieftina a la Las Vegas), la mancarurile qvasi gourmet care numai gourmet nu sunt, pana la spectacolele de seara in care, intr-o economie drastica a resurselor, interpretul il prezinta azi pe Boccelli, maine canta melodiie lui  Frank Sinatra si, tot el, polivalent si omnipotent il  interpreteaza pe Michael Jackson (la "You Are not Alone" am plecat; am si eu limitele mele...

partea buna a fost ca:
- atat caile ferate italiene, cat si alte mijloace de transport in comun au fost mai putin jalnice decat ma asteptam din spusele altora si ca atare transferurile noastre multiple s-au realizat fara nici o problema (daca ar fi avut intarzieri notabile sau chiar minore, ar fi fost extrem de neplacut)
- pe vapor, am avut parte de o sala de sport suficient de generoasa, unde mi-am platit partial penitentele pentru repetatele dar placutele pacate culinare
- in cele cateva opriri, intre plutiri, am vazut cateva locuri frumoase si foarte frumoase in care as vrea sa ma reintorc; mi-ar fi luat 3-4 vacante ca sa le pot vedea prin metode mai clasice de turism; am castigat o varianta comprimata de multi-vacanta
- am apucat sa imi clatesc un pic ochii  si alte 2 orase italiene (inainte si dupa imbarcare); inca o data mi se confirma ca Italia este o tara minunata (cel putin de vizitat) si fiecare oras este 'a piece of art' (am gasit pana acum doar o exceptie: Civittavechia!)
- pe vapor, daca ai timp si in schimb nu beneficiezi de restrictii fiziologice (tip somn, pipi, foame etc)sau de alt gen, sa-i zicem 'neutru' (nu-mi place aici, vreau in camera etc) pe care le atrage un copil de 3 ani, te poti distra foarte bine; exista tot felul de actvitati de club cu care iti poti umple cu succes zilele; asta in cazul in care nu ai venit in gasca
- ca veni vorba de gasca: a fost clar un plus al excursiei, chiar daca in timpul zilei programul este destul de individual/familie, existenta unui grup da alta savoare serilor (mai ales in varianta familie + copil inca mic!)
- porturile in care am acostat, de altfel destinatii extrem de atractive in cea mai mare parte, au fost 100% locatii necunoscute mie, deci pot sa spun ca am beneficiat de un maxim de informatie
- programul destul de cuminte de pe vapor (si mai ales impus de copil) mi-a dat regaz de lectura aproape zilnica
- am vazut cele mai frumoase rasarituri si apusuri (vreo 10 cu totul, sa tot fie...)
- datorita, probabil, aerului marin si temperaturilor prietenoase am reusit si eu si piticul sa scapam de tuse si 'scurgeri nazale' (pe romaneste 'muci' conform dexonline.ro) care s-au tinut scai de noi de prin septembrie; nu-mi fac iluzii, ne revenim rapid :-)
- nu in ultimul rand (poate de fapt unul din cele mai placute aspecte ale povestii) am reusit pentru cateva zile sa fentez frigaraia din Bucuresti, la schimb cu temperaturi de 15-25 plus, basca niscai plaja si bagat picioarele in Atlantic!

cam asta a fost... dragut, diferit, altfel decat eram obisnuita. dar pentru ca dozele plus si minus sunt consistente in felul lor, o sa imi dau ragazul ca experienta sa se 'raceasca' si abia apoi sa decid daca mai vreau sau nu sa o repet. acum sunt inca confuza. poate din cauza ca inca nu mi-a trecut, chiar de tot, ameteala dupa ultimele 2 nopti in care ne-am clatinat cam tare...

pana atunci, bye-bye croaziera, bye-bye 2012!...let it go, let it snow :-)

good girls, bad girls

imi amintesc ca pe vremea liceului, s-a gasit la un moment dat o profesoara care sa ne catalogheze ca mere. in opinia dansei noi, fetele din liceu, ne imparteam in mere bune si mere stricate. aluzia era extrem de simplista. iar judecata doamnei profesoare s-a dovedit in unele cazuri eronata.

ca dovada, am fost de-a lungul unui an, pe rand, mar bun si mar stricat, dupa cum i se parea dansei. daca o salutam respectos pe culoar, inflorea de bucurie si eram un mar bun, dar ma stricam una-doua cand susoteam la ore cu colega din spatele meu.

concluzia experimentului nu tocmai reusit cu merele a fost - in ceea ce ma priveste - fara nici o legatura cu pomicultura: ca oamenii nu sunt neaparat buni sau rai. sunt combinatii inegale si inconstante intre cele doua, in functie de moment si, mai ales, ca este extrem de periculos sa te lansezi in judecati. singur, avea si dumneai dreptate cu ceva: ca unii copii/elevi sunt mai buni, altii mai putin buni. cel putin in raport cu scoala si educatia. asta nu ii face, insa, buni sau rai in general.

mi-am amintit de povestea cu merele zilele trecute. asa se intampla cu creierele noastre. fac asociatii bizare si scot din sertarele memoriei franturi sau ramasite de care nici nu mai stiai, doar pentru se fac acolo, sus, niste conexiuni.

eram oarecum dezamagita de ceea ce se intampla cu fetele din ziua de azi. indiferent cat de 'cuminti' si 'bune' ar fi, cand vine vorba de 'party' sunt primele care sar in sus si pornesc un adevarate procese  care in mintea mea (deja!) ruginita sunt complet nefiresti cu varsta adolescentei. 'to do list'-ul pentru adolescentele de azi apare cam asa:
- de vopsit parul
- ba nu, mai intai trebuie sa cumpar o rochie si daca se poate pantofi pentru aceasta ocazie!
- de facut unghiile
- de epilat
- de coafat
- de machiat
- de intalnit cu fetele, ca sa ne dam grande care arata mai 'hot'
- de facut poze ca sa avem ce pune pe FB.. etc

cu oarecare amaraciune, ma gandeam ca toate aceste pregatiri sunt asa de ... 'de femeie, poate chiar fufa' si nu reuseam sa le leg mental cu varsta adolescentei... parca mi se parea prea devreme, prea mult.. 'prea gustos' pentru 16-17 ani...ma gandeam ca daca astea sunt 'fetele bune', atunci la ce sa ne asteptam de la 'fetele rele'? si m-a cuprins parca o tristete aiurita, gandindu-ma ca fetelor acestora li s-a furat ceva, ca au fost 'objectified' inainte de vreme si ca sunt un produs de duzina al unei culturi ieftine si televizate. mai ca rasuflam linistita ca am un baiat (si nu o fata!) care, datorita conceptelor culturale, nu va fi atat de atat afectat si ma va scuti de astfel de surprize.

apoi m-am scuturat de trei ori. ca in poveste, doar ca nu m-am prefacut in print.
mi-am dat seama ca am imbatranit. ca m-am hodorogit si am devenit un pic cam devreme  a 'judgemental bitch', exact ca doamna cu merele. ca judec o generatie cel putin 'PRO' prin prisma mea, desi n-ar trebui sa o judec deloc. pentru ca pur si simplu nu am cum. ca de fapt ele doar susotesc cu colegele din spate, dar o fac altfel decat o faceam eu acum 20 de ani. ca decadenta lor este, cel mai probabil, egala cu decadenta mea fata de generatia parintilor mei.

ii multumesc pe aceasta cale doamnei profesoare, al carei nume nu il mai stiu, ca a gresit in fata noastra judecandu-ne aiurea si de doi bani, pe noi, niste bieti liceeni parliti, saraci si fara un milion de optiuni si care nu stiam prea bine nici ce gust are coca-cola si ca astfel mi-a ramas pe retina memoriei ideea ca a judeca oamenii este o infatuare dementa care trebuie evitata!