vine primavara

vine vremea schimbarilor.
bye-bye blogspot, welcome wordpress :-)

ne intalnim de acum la
http://www.aureliabutolo.ro

dubai si emiratele arabe

dubai... locul in care milioanele de dolari se invart cu lopata. orasul luxuriant construit din nimic, pe o imensa punga de petrol. new york + las vegas- facute pachet si aruncate in lumea araba. destinatie cu zbor direct cu wizz, deci merita incercat...

povestea cu 'festivalul cumparaturilor' este DOAR o poveste si nici nu e nevoie sa detaliez. este suficient sa intri pe site-ul oricarui mall din dubai ca sa te lamuresti ca festivalul nu e pentru oameni ca noi, ci pentru oameni ca 'ei', de vreme ce 80% din magazine sunt detinute de branduri asociate cu 'haute-couture'.

asa ca, lasand in urma aceast mit, luam la rontait dubaiul sa vedem ce iese, ce ramane.

cladiri impresionante. totul este 'cel mai mare', 'cel mai inalt', 'cel mai scump'. si inca multe in constructie. spatiile sunt mari - de la camera de hotel care masoara 100mp pana la distantele dintre obiective (ca reper, aeroportul Al Maktoum este la cca 60 km de centru). benzina (probabil, singurul produs ieftin!) este cam 1 leu (AED-ul lor este aproape de paritate cu leul romanesc) - ca atare, merita sa inchiriezi masina. pe strazi este curat si extrem de civilizat. politistii - sunt sigura ca exista! - insa eu nu i-am vazut. fara patrula de 'sector', fara 'dirijori' de circulatie. pare un oras in care oamenii respecta obedient legile si regulile, fara sa fie nevoie de interventia sau prezenta autoritatilor. ceea ce da un sentiment de bine, de siguranta. in ciuda fashionului arabesc prezent pe strazi, a mixului de indieni, pakistanezi, thailandezi - import masiv de mana de lucru, au si ei 'negri' lor.

vremea in lunile de iarna - fabuloasa!! clar un loc potrivit pentru a scapa de vijelii si mormanele de zapada. soarele e bun si bland, iar apa tocmai potrivita ca sa te racoresti un pic.

am incercat sa experimentam si sa vedem cat mai multe. doar ca in afara de mall-uri care mananca mult timp (dimensiunile sunt si in acest caz impresionante si recunosc ca am 'vizitat' doar cateva, si acelea 'in diagonala') lista de obiective e destul de aerisita. si chiar putine care sa nu iti rupa buzunarele... doar cele mai importante:

vizita la burj khalifa am considerat-o un must. asa ca am scos cateva sute din buzunar ca sa urcam 124 de etaje intr-un minut. cu rezervari online, altfel o ratam :-)

parcuri de distractii si alte nebunii gen Ferrari World. taxele de intrare (spectaculoase si ele!) si timpul redus ne-au determinat sa dam pas. adica daca tot dai 300 de ceva (AED-ul lor este similar cu leul nostru), macar sa stai jumatate de zi sau o zi intreaga... am fi riscat la Wild Wadi, dar 'noroc' ca era inchis pentru mentenanta in perioada respectiva :-) am vizitat un singur astfel de parc, care a confirmat, din pacate, recenziile dezastroase de pe tripadvisor..

fantanile din Dubai Mall. intr-adevar un spectacol, care merita vazut, cel mai frumos joc de ape pe care l-am vazut.

'souk'-urile. trebuiau vazute! asta pentru ca am ramas iremediabil bolnava de nostalgia medinelor tunisiene... doar ca spre deosebire de tunisieni, arabii din dubai nu au productii artizanale proprii. fara ceramica pictata, pielarie, argintarie lucrata manual si alte minuni, souk-urile abunda in magazine chinezesti de haine, magazine italienesti de bijuterii - iar singura componenta cu oarecare doza de autenticitate este souk-ul de mirodenii - desi si aici, daca le iei la bani maruni, produsele sunt  tot de import.

partea buna cu souk-urile este ca, iesind din ele, dai peste restaurante arabesti. la parter mananca barbatii, la etaj: familiile. familiile pot servi masa, in maniera occidentala sau in separeuri, sprijiniti intre perne si cu masa asezata pe covor...  ca minus: nu am descoperit mancarea traditionala, daca o exista. meniul importa masiv retete si traditii indiene (inclusiv masala).

excursie safari. nisipul e fin si caramiziu. distractiv pe dune (ca un parc de distractii 'natural', daca tot n-am avut parte de wild wadi). soferul era pregatit cu un 'sand-board' care a adus un plus de farmec excursiei. in contrapartida: pet-uri aruncate in desert, ceea ce sugera ca e un loc comun pentru astfel de activitati turistice si strica un pic din farmecul experientei. am ales varianta de safari cu excursie la hata, orasul 'istoric'. de fapt e un orasel in desert unde au amenajat un fel de 'muzeu al satului' in varianta arabeasca, doar ca ze(l)ul petrolului si al banului gramada a decis sa puna aparate de aer conditionat si camere de luat vederi in asezarile lor traditionale.. din pacate, nu reusesc sa scap de senzatia de fals!..

abu dabi. orasul, sensibil mai mic decat dubai, pastreaza ceva mai bine izul arabesc. ceva mai cochet, dar cu siguranta la fel de bogat. o confirma 'cea mai mare moschee din lume'. pe dinafara arata spectaculos: mare, impunatoare, alba, calda datorita modelului floral. trec peste auriul dureros de stralucitor, marca a lumii arabe.. 'designul interior' este, in schimb, o mare pocitanie. in afara elementelor exterioare apar multe alte elemente care incarca (inutil in opinia mea) si fac varza ceva ce putea sa fie elegant: candelabre swarowski cu culori debilite, ceasuri cu afisaj electronic, un covor cu alt model floral fata de cel expus deja...
oricum daca ati ajuns la moschee, o experienta in sine este mersul la toaleta.. indiferent de necesitati, merita mers... mai 'restroom' de atat nu se poate!

impresia generala: 

este un loc care merita vazut o data in viata. 

este spectaculos ce a putut face omul - e drept, cu multi, extrem de multi bani! ar mai fi de mentionat metroul suspendat si faptul ca soseaua principala a orasului dubai are cca 5 benzi pe fiecare sens. din pacate, insa, locul este lipsit de 'autenticitate' in sensul istoric, de 'iz personal' si chiar daca arhitecturile luate individual arata 'uau' si au costat probabil sume fabuloase, in ansamblu, orasul pare ca nu se leaga..  o evolutie prea rapida, prea bazata pe o competitie, spectacol si marketing, in detrimentul spiritului locului. un spirit al locului un pic prea self-competing. orasul e plin de cladiri spectaculoase si in aceeasi masura un santier plin de macarale.

la fiecare 5-10 ani se gandesc sa mai construiasca un set nou de ceva-uri, care sa fie mai tare decat tot ceea ce exista deja. se muta polul de interes si centrul greutate. ca un elev care se automotiveaza :-) sau ca un catalog care contine produse care se canibalizeaza :-) oricum ai lua-o, ceva e 'nenatural' in toata povestea dubai-ului.

poate m-as mai duce o data. dar peste minim 20 de ani. doar, asa, din curiozitate: sa vad schimbarea :-)

cu copilul la doctor

stim cum e sistemul medical romanesc, dar nu ma pot opri sa ma minunez de fiecare data cand am ocazia sa dau din nou nas in nas cu el..si nu ma pot abtine sa nu povestesc...

copilul tuseste si face febra de 2 zile.
luni, la prima ora, il duc la cabinetul medicului de familie.
medicul de familie 'suspecteaza' ceva la plamanul stang. (partea cu 'suspectatul' aminteste pavlovian de 'nesiguranta' unor medici de la medlife care, in urma cu cativa ani imi sugereau internarea doar asa...ca sa fie copilul sub observatie)
primim si luam trimiterea la pediatrie. cu care ni se spune sa mergem la budimex sau la gr alexandrescu.
decid sa nu mergem la budimex. e tot timpul aglomerat, tiganie, debandada.
mergem la grigore alexandrescu.

au receptie!
primim un bon de ordine. civilizat!
numarul 18. intreb ce bon a intrat. 12. e ok... mai sunt doar 5 alte bonuri inaintea mea.
prindem un loc si incerc sa il linistesc pe copil. nu intelege de ce am venit la spital.
dupa jumatate de ora intreb la ce bon s-a ajuns (intre timp nu am auzit numere strigate, nici afisaj nu exista).
s-a ajuns la numarul 13.
intre timp prin fata mea (stau pe un scaun chiar langa receptie) se perinda tot felul de oameni.

'doctorita cutarescu este de garda?'
'am vorbit cu doctorul cutare, ma asteapta!'
'puteti sa il anuntati pe xsulescu ca am ajuns? vin din partea domnului andrei..spuneti-i ca vin din partea lui andrei cu ochelari..asa il stie mai bine'

dupa inca o jumatate de ora intreb inca o data la ce numar de ordine s-a ajuns.
la 13.
adica, tot la 13.
chiar daca intre timp au intrat si iesit vreo 10 oameni cu copii...

inteleg ca fiecare vine cu o problema, nimeni nu vine la teatru aici.
dar nici eu nu am venit la teatru. nu acesta este motivul pentru care stau 'comod' pe scaun, cu copilul in brate, de mai bine de o ora!!

pana la urma, dupa o ora si ceva de asteptare - inutila si dezamagitoare, decid sa plec. ma pregatesc sa scot 200 de lei din buzunar si sa ma duc la un spital  privat care mizeaza exact pe clienti ca mine. prea slabi sa se adapteze la jungla si prea pretentiosi ca sa inghita mizeria cu lingurita. si suficient de norocosi ca pot baga mana inr-un buzunar neridat inca.

PS1: in urma radiografiei, modificarile minore apareau la plamanul drept.
PS2: trimiterea medicului de familie nu mi-a folosit - evident! - la nimic la spitalul privat

telefoane din trecut

de cand cu telefonia mobila, am avut intotdeauna un singur mobil. in timp, am schimbat probabil cel putin 4-5 telefoane. in principiu, schimbarea aparatului a fost determinata, in cazul meu, de ratiuni obligatorii (deces, pierdere, furt etc). numarul de telefon, insa, este acelasi de mai bine de 12 ani.

ma suna un prieten din 'tinerete' (ce aiurea suna!). primul meu partener - si cel mai bun! - pe ringul de dans.
si-a schimbat recent telefonul si a gasit numarul meu intr-o salvare mai veche a agendei telefonice. e mandru de el, e bine, sa ne vedem, sa povestim ce-a facut fiecare cu viata lui.
ma bucur ca m-a sunat. imi face placere sa regasesc oamenii atat de dragi candva.

ajung la locul intalnirii si surprinzator imi face cunostinta cu alti oameni. mai salbatica din fire, imi ia 2 secunde pana ma prind. e o intalnire de tip MLM...
pret de un minut sunt manioasa. cum a putut face asta? de unde trebuia sa fie o intalnire de recuperare si de povesti, ma trezesc la o sedinta de genul AA! imi trece apoi supararea... ma gandesc ca probabil a ajuns sa faca lucrul acesta nu tocmai din placere. ii iert minciuna implicita si merg mai departe.

nu ma intereseaza insa catusi de putin toata povestea asta cu MLM-ul care nu e MLM (evident!) e o afacere prin recomandari, povesti, prafuri, timp pierdut...
incerc sa ies elegant din stransoare. fara refuzuri dure, fara jigniri indirecte. e greu, acum ma suna acum la fiecare 2 saptamani!

oare cum reuseam sa ne intelegem atat de bine subtilitatea pasilor de dans, dar nu reuseste deloc sa inteleaga refuzul implicit al amanarii?

si, asa, imi dau seama ca evitarea unui raspuns explicit nu este o solutie. nici in aceasta situatie, nici in altele. nu il ajuta nici pe celalalt cu nimic, iar mie imi creeaza disconfort.

doar ca nu ma pot abtine. sa imi para rau de faptul ca - din nou - pierd un vechi prieten..

o zi din an

inevitabil, o zi din an este ziua ta.
si te intrebi si tu, te intreaba si ceilalti - cum aniversezi.

cand eram mica, mi-era ciuda ca ziua mea de nastere pica in vacanta in iarna.
mai tarziu, in facultate - pica fix in sesiune.
mi-ar fi placut sa merg la scoala, sa duc si sa dau bomboane colegilor...

acum ii invidiez pe cei care sunt nascuti in vremuri mai calde, cei care isi pot scoate prietenii la un suc la terasa...
dar, deh, ziua de nastere chiar nu o poti schimba!..
asa ca accepti situatia si incerci sa gasesti solutii.

in urma cu cativa ani mi-am promis ca - atata vreme cat m-or tine baierele - nu o sa las nici o aniversare nesarbatorita.
pentru ca e frumos sa ii strangi pe cei dragi alaturi de tine.
pentru ca e frumos sa fii vesel si bucuros intr-o astfel de zi.

anul acesta a picat miercuri. fix in mijlocul saptamanii..
2 intalniri.
multe emailuri.
un contract confirmat.
o zi plina.

chiar ma gandeam ca, aparent, a fost o zi ca oricare alta.
dar nu a fost. pentru ca in afara de activitatile firesti oricarei alte zile, au fost multe telefoane.
familie, prieteni buni, prieteni mai vechi...

in viata intalnim multi oameni frumosi, dar timpul atat de limitat si pretios, drumurile diferite pe care o luam fiecare dintre noi - nu ne lasa sa pastram decat o mica parte din ei cu adevarat aproape. chiar daca ar fi frumos sa putem sa ii pastram, egala masura, pe toti.
o zi de recuperari, de povesti minunate, de ganduri bune si zambete prin telefon.
noroc ca avem - fiecare dintre noi - macar o zi din an in care ne putem regasi.
pana la urma, o zi minunata.

o altfel de gandire

daca imi place ceva la americani cu adevarat, atunci este gandirea lor 'non-judgemental'. ei au venit cu principiul, care mai apoi a fost preluat si in alte teritorii. nu inseamna sa nu pretuiesti sau judeci oamenii, ci sa nu fii partinitor, sa nu pui etichete, decat dupa ce cantaresti cu atentie fiecare detaliu, acordand premize egale tuturor.

cel putin asa se vede de aici.

si-au cultivat-o in extrema, plecand nu de la cele mai fericite premize...
si au reusit sa o bata in cuie, la fel cum regulile de circulatie rutiera sunt impuse cu ajutorul unor penalitati usturatoare.
iar acum le-a intrat in reflex.

partea frumoasa a acestei gandirii este ca se extinde nu doar asupra unor teme precum etnie, rasa, religie sau politica. a devenit un mod de a gandi, de a fi: cu tine, cu prietenii, cu vecinii, cu necunoscutii. la fel cum un adept al mancarii sanatoase isi transforma nu doar continutul meselor, dar si modul de viata.

noi, in schimb, am crescut cu tot felul de idei...

tiganii sunt hoti si lenesi si din cauza lor am facut paduchi in clasa a 2-a!
femeile sunt conducatori slabi - in special la volan,iar locul lor e la cratita....
barbatii sunt porci adulteri care se uita la meciuri de fotbal si beau bere (eventual cu prietenii stiu de ce).

avem o educatie, sute de bancuri si mici detalii zilnice care ne confirma aceste prejudecati.

cred, totusi, ca si americanii le au :-)
la fel cum depasirea coloanei pe linia de tramvai oriunde in lume inseamna sa ajungi mai repede acasa.
cu toate acestea, nu conteaza in deciziile cotidiene.

simt ca am nevoie de acest de fel de gandire. cred ca imi face bine mie ca om.
ma straduiesc sa o adopt atunci cand simt ca alunec. mai cred si ca face bine copiilor nostri. care au astfel sansa sa porneasca la drum cu o altfel de gandire. mai deschisa, mai senina. iar pana vor ajunge ei oameni, poate si regulile de circulatie vor fi reguli cu adevarat!

cea mai frumoasa vacanta cu copilul

am decis ca vacanta de iarna, de Revelion, sa mergem intr-o croaziera.
asa ca ne-am interesat din timp care sunt optiunile si pana la urma ne-am luat bilete.
o croaziera de 12 zile, cu opriri in 10 porturi diferite...

un maraton de vizitare, o croaziera cu o singura zi pe mare (de altfel binevenita, pentru relaxare).

cu siguranta cea mai reusita vacanta pe care am facut-o in ultimii ani cu copilul... si o sa vedeti de ce..

dupa imbarcarea din Roma-Civittavechia, Livorno a fost primul oras port in care am oprit. aici am decis sa inchiriem o masina si sa mergem la Lucca, un oras medieval pe care il gasisem in ghidurile Italiei cu 3 stele Michelin.

Lucca este orasel medieval, in care centrul este inconjurat de zidurile vechii cetati. Superb. Curat, bijuterie, cu multa verdeata si o gramada de runneri (se poate alerga chiar in jurul cetatii). Sigur, cu asa o clima (erau cam 13 grade), atata verdeata in jur si asemenea priveliste  sa tot alergi!

urmatorul oras: Monte Carlo: initial o impresie nu tocmai pe masura celebritatii. asteptarile erau de lux, extravaganta, unicitate. de fapt, un amalgam de blocuri semi-comuniste cu cladiri impunatoare. preturi ucigatoare: 5 euro un capuccjno si 10 euro in 2 Minute de slotter la Cafe de Paris (care contrar denumirii, numai cafenea nu e!); am oprit la un supermarket sa luam apa; evident nu exista decat san pellegrino, evian si vittel. asa-zisul mall, dupa cum era de asteptat, numai marci de top. Chiar ma mir ca totusi pe o strada am zarit un Zara...

Toulon a fost cea mai putin impresionanta oprire de pe traseu. ca la trupele de dans: cam de umplutura. un oras din proximitatea rivierei franceze, dar fara nici un glamour...port militar si cam atat.

Barcelona: cladiri si arhitectura superbe, asa cum le stiam dintr-o scurta vizita facuta cu un an inainte. Asa ca am ales sa facem excursie la Montserrat (a picat si de 1 ianuarie si era de asteptat ca totul sa fie inchis in oras). Monserrat este in varf de munte, catedrala si manastire, intr-un peisaj de roci erodate de apa (fenomen similar cu cel existent in Dolomiti sau la Kalampaka) la vreo 40 de minute de centrul Barcelonei. o parcare imensa (goala la sosire) amenajata pentru turisti, in numai 3 ore s-a umplut de autocare si masini. chiar daca era prima zi din 2014!  m-au impresionat alergatorii si ciclistii care au ales ca in prima dimineata a anului sa faca acest traseu...it takes some guts and passion!

urmatoarea oprire a fost Valencia, care a fost surpriza acestei croaziere. in primul rand, trebuie sa marturisesc ca - nu stiu de ce si de unde - dar multa vreme am trait cu impresia ca Valencia este o regiune. apoi m-am gandit ca ar fi capitala unei provincii sarace din sudul Spaniei... de fapt orasul este remarcabil, superb... melanj cultural - se vede in arhitectura influenta maura. un oras pe cinste caruia nu ii lipseste o catedrala superba, un colosseum, monumente UNESCO si o piata senzationala de legume, fruncte, carnuri si peste si un muzeu spectaculos al artelor si stiintei. de neinteles pentru mine ramane si faptul ca - desi era 2 ianuarie - totul era deschis: cafenele, magazine, banci..TOT! orasul abunda in cladiri superbe, zone pietonale si comerciale. este cu siguranta un loc unde merita revenit pentru o vizita mai serioasa...

la Cagliari (unde mai poposisem destul de recent cu ocazia unui tur sardinez) ne propusem sa mergem sa vedem amfiteatrul - pe care il 'ratasem' anterior). din pacate, amfiteatrul era inchis. la fel si gradina botanica. asa ca ne-am lafait la soare cu un capuccino (de doar 1 euro...boierie dupa experienta din Monte Carlo!) si ne-am plimbat prin centru, asa cum se faceau cei mai multi, mai ales ca incepuse nebunia reducerilor.

in Cartagina am facut cea mai buna excursie de pe vas. in sensul ca am avut un ghid care chiar si-a luat meseria in serios si ne-a povestit asa cum se cuvine despre locuri si civilizatie. dupa un monument preroman, un presupus cimitir de sacrificii animale, am mers la baile romane si la fostele acropole, unde francezii au ridicat mai aproape de epoca moderna ditamai catedrala. 

impresionant este insa altceva. aici, intr-o fosta colonie romana, se vad cel mai bine diferentele aduse de imperiul roman. este absolut spectaculos ce nivel de civilizatie si cultura aveau romanii in urma cu peste 2000 de ani. cucereau si ridicau: apeducte, bai romane, acropole, forum...speechless.. 

am  mai mers la Sidi BouSaid, un Santorini islamic, o medina miniatura. 

surpriza locului: unde ma asteptam ca in Tusinia sa stau in maneca scurta, de fapt aici am avut cel mai naspraznic frig; si nu atat frig, cat vant si ploi! Ce se intampla cu incalzirea globala? S-a mutat din Africa in Europa?? :-)

Palermo: aparent just another Italian gorgeous city. dupa ce ne-am pierdut un pic pe strazile orasului si am dat peste o saracie lucie (cladiri cazute, rufe intinse, gunoaie in abundenta) am decis: un amalgam de bogatie apusa cu saracie actuala. a avut dreptate Umberto cand le- a dat peste nas cu teatro massimo (care de altfel inca arata impresionant si azi, chiar daca se vede ca nu baga il el atitia bani de intretinere pe cat ar trebui). Basilicile si Catedralele la fel: prea mari, prea frumoase, prea greu de restaurat si intretinut pentru un orasel dintr-un colt de varf de cizma. ca un 'pofticios' care isi ia un BMW, dar abia daca are bani de benzina si in ultimele zile ale lunii merge cu tramvaiul...

Napoli: ultima oprire (pe Civittavechia nu o pun la socoteala), cu excursie la Pompei. Lasam Napoli de vizitat alta data. Asa ne place: sa lasam ceva in urma nevizitat ca sa avem motiv de revenire. As vrea sa trag fiecare gura de aer de aici. Vremea ii iubeste pe italieni. Si noi iubim Italia. Soare minunat si minuni insorite. Pompei impresionant, desi ma asteptam ceva mai 'stratificat', sa vad stratul de lava peste constructia romana. un oras cu tot ce ii trebuie (oare, in romania, cate orase avem inca fara teatru??). Inca o dovada ca romanii stiau sa se bucure de viata. am facut excursia cu copilul. am povestit de vulcani, de Etna si Vezuviu, am povestit de cruzile lupte cu gladiatori, am explicat cum e cu lava si cu gazele, am baut apa din fantana Pompeiului si ne-am intors la Bucuresti cu o roca vulcanica - de care nu a vrut neam sa se desparta!

cam astea au au fost in minunile vazute. ziceam - un maraton de vizite si informatii. Concluzia: raportul optim de vizitare pentru o croaziera este de 2+1 - adica 2 porturi, apoi o zi pe mare pentru recuperare. Dar nu ma plang, a fost foarte bine si asa.

cea mai frumoasa vacanta cu copilul. 

atunci cand a mers cu noi in excursii (el de fel, la varsta la care nu are inca un apetit suficient de mare pentru a intra in muzee sau castele etc si nici de a merge 10-20 km pe jos) s-a comportat decent. a mers sustinut cu noi cate 2 ore si am reusit sa il tinem 'in priza' mai cu o poveste, mai cu promisiunea unui lolipop). in restul zilelor a ales sa ramana la gradinita de pe vas (chiar daca nu existau copii vorbitori de romana), s-a distrat cu altii de varsta lui si cred ca s-a simtit si el la fel de bine- desenand, pictand, alergand, batandu-se cu bilele, decorand briose - ca si noi care intre timp faceam excursii...

cu dormitul a mers iarasi foarte bine. camera avea un pat dublu super-generos si o canapea extensibila (patul copilui, care astfel nu mai trebuia sa faca 'squeeze' in patul nostru).

ar mai fi ceva: intr-o vacanta-croaziera vezi cele mai frumoase apusuri si rasarituri!

care iti taie respiratia.

dar dincolo de toate, timpul petrecut impreuna a fost cel care a transformat vacanta intr-un concediu cu adevarat reusit. pentru ca, indiferent daca am avut sau nu copilul in pelegrinarile noastre, dupa amiazele si serile le-am petrecum mereu impreuna. am jucat sah, am citit, am mers la teatru, iar in singura zi pe mare ne-am bucurat de o vreme numai buna de stat cu burtile la soare...

un hol si doua usi

stiti filmele acelea de groaza in care protagonistul - in ciuda vointei sale - incepe sa se transforme intr-un monstru? si incet incet, degetele se transforma in ghiare, pe spate ii cresc bronhii sau pe piele ii creste blana?
daca nu, inseamna ca nu v-au placut niciodata fimele din categoria thriller-horror.
eu, recunosc, am avut o etapa in care le agream.
acum - ceva mai putin, spre deloc.
incerc sa imi pastrez mintea libera de temeri si nu vreau ca eventuala incarcatura a unui film de doi bani sa imi strice somnul..

somnul..

vreau sa dorm bine.
vreau sa dorm 8 ore in fiecare noapte, daca s-ar putea.
fara sa fiu trezita.
si fara sa ma trezesc aiurea.

un somn lin...

dar, de cand am nascut, eu insami m-am transformat intr-un soi de monstru ciudat .
imi aud copilul daca respira mai greu peste noapte.
il aud daca vorbeste in somn.
il aud daca se foieste mai tare in pat sau rade peste noapte.
am dezvoltat functii auditive nefiresti. in special fata de el, fata de copil. dar nu numai. ma deranjeaza si cocosul care canta la 4 dimineata, dar si vecinul de deasupra care la 3 noapte se uita la filme cu poc-poc.

la ultima raceala banala a copilului, am inchis usile; ca sa nu il aud cum tuseste. pentru ca tusea iritativa noctura este de vreo 2 ani un numitor comun al racelilor din lumea intreaga.
ne despart 2 usi si un hol.
degeaba.
l-am auzit de fiecare data cand a tusit.
m-am trezit de fiecare data si am adormit cu greu la loc. ba i-am facut si vreo 2 vizite sa ma asigur ca nu se lasa cu febra.

cateodata, ma gandesc cu nostalgie la serile in care adormeam cu televizorul deschis. mi-e dor de zgomotele care altadata nu ma trezeau din somn. si imi dau seama ca televizorul e acelasi, zgomotele sunt (in mare parte) aceleasi. doar eu m-am schimbat. intr-un monstru cu urechi uriase, cat palniile magazinelor de vinuri.