o zi din an

inevitabil, o zi din an este ziua ta.
si te intrebi si tu, te intreaba si ceilalti - cum aniversezi.

cand eram mica, mi-era ciuda ca ziua mea de nastere pica in vacanta in iarna.
mai tarziu, in facultate - pica fix in sesiune.
mi-ar fi placut sa merg la scoala, sa duc si sa dau bomboane colegilor...

acum ii invidiez pe cei care sunt nascuti in vremuri mai calde, cei care isi pot scoate prietenii la un suc la terasa...
dar, deh, ziua de nastere chiar nu o poti schimba!..
asa ca accepti situatia si incerci sa gasesti solutii.

in urma cu cativa ani mi-am promis ca - atata vreme cat m-or tine baierele - nu o sa las nici o aniversare nesarbatorita.
pentru ca e frumos sa ii strangi pe cei dragi alaturi de tine.
pentru ca e frumos sa fii vesel si bucuros intr-o astfel de zi.

anul acesta a picat miercuri. fix in mijlocul saptamanii..
2 intalniri.
multe emailuri.
un contract confirmat.
o zi plina.

chiar ma gandeam ca, aparent, a fost o zi ca oricare alta.
dar nu a fost. pentru ca in afara de activitatile firesti oricarei alte zile, au fost multe telefoane.
familie, prieteni buni, prieteni mai vechi...

in viata intalnim multi oameni frumosi, dar timpul atat de limitat si pretios, drumurile diferite pe care o luam fiecare dintre noi - nu ne lasa sa pastram decat o mica parte din ei cu adevarat aproape. chiar daca ar fi frumos sa putem sa ii pastram, egala masura, pe toti.
o zi de recuperari, de povesti minunate, de ganduri bune si zambete prin telefon.
noroc ca avem - fiecare dintre noi - macar o zi din an in care ne putem regasi.
pana la urma, o zi minunata.

o altfel de gandire

daca imi place ceva la americani cu adevarat, atunci este gandirea lor 'non-judgemental'. ei au venit cu principiul, care mai apoi a fost preluat si in alte teritorii. nu inseamna sa nu pretuiesti sau judeci oamenii, ci sa nu fii partinitor, sa nu pui etichete, decat dupa ce cantaresti cu atentie fiecare detaliu, acordand premize egale tuturor.

cel putin asa se vede de aici.

si-au cultivat-o in extrema, plecand nu de la cele mai fericite premize...
si au reusit sa o bata in cuie, la fel cum regulile de circulatie rutiera sunt impuse cu ajutorul unor penalitati usturatoare.
iar acum le-a intrat in reflex.

partea frumoasa a acestei gandirii este ca se extinde nu doar asupra unor teme precum etnie, rasa, religie sau politica. a devenit un mod de a gandi, de a fi: cu tine, cu prietenii, cu vecinii, cu necunoscutii. la fel cum un adept al mancarii sanatoase isi transforma nu doar continutul meselor, dar si modul de viata.

noi, in schimb, am crescut cu tot felul de idei...

tiganii sunt hoti si lenesi si din cauza lor am facut paduchi in clasa a 2-a!
femeile sunt conducatori slabi - in special la volan,iar locul lor e la cratita....
barbatii sunt porci adulteri care se uita la meciuri de fotbal si beau bere (eventual cu prietenii stiu de ce).

avem o educatie, sute de bancuri si mici detalii zilnice care ne confirma aceste prejudecati.

cred, totusi, ca si americanii le au :-)
la fel cum depasirea coloanei pe linia de tramvai oriunde in lume inseamna sa ajungi mai repede acasa.
cu toate acestea, nu conteaza in deciziile cotidiene.

simt ca am nevoie de acest de fel de gandire. cred ca imi face bine mie ca om.
ma straduiesc sa o adopt atunci cand simt ca alunec. mai cred si ca face bine copiilor nostri. care au astfel sansa sa porneasca la drum cu o altfel de gandire. mai deschisa, mai senina. iar pana vor ajunge ei oameni, poate si regulile de circulatie vor fi reguli cu adevarat!

cea mai frumoasa vacanta cu copilul

am decis ca vacanta de iarna, de Revelion, sa mergem intr-o croaziera.
asa ca ne-am interesat din timp care sunt optiunile si pana la urma ne-am luat bilete.
o croaziera de 12 zile, cu opriri in 10 porturi diferite...

un maraton de vizitare, o croaziera cu o singura zi pe mare (de altfel binevenita, pentru relaxare).

cu siguranta cea mai reusita vacanta pe care am facut-o in ultimii ani cu copilul... si o sa vedeti de ce..

dupa imbarcarea din Roma-Civittavechia, Livorno a fost primul oras port in care am oprit. aici am decis sa inchiriem o masina si sa mergem la Lucca, un oras medieval pe care il gasisem in ghidurile Italiei cu 3 stele Michelin.

Lucca este orasel medieval, in care centrul este inconjurat de zidurile vechii cetati. Superb. Curat, bijuterie, cu multa verdeata si o gramada de runneri (se poate alerga chiar in jurul cetatii). Sigur, cu asa o clima (erau cam 13 grade), atata verdeata in jur si asemenea priveliste  sa tot alergi!

urmatorul oras: Monte Carlo: initial o impresie nu tocmai pe masura celebritatii. asteptarile erau de lux, extravaganta, unicitate. de fapt, un amalgam de blocuri semi-comuniste cu cladiri impunatoare. preturi ucigatoare: 5 euro un capuccjno si 10 euro in 2 Minute de slotter la Cafe de Paris (care contrar denumirii, numai cafenea nu e!); am oprit la un supermarket sa luam apa; evident nu exista decat san pellegrino, evian si vittel. asa-zisul mall, dupa cum era de asteptat, numai marci de top. Chiar ma mir ca totusi pe o strada am zarit un Zara...

Toulon a fost cea mai putin impresionanta oprire de pe traseu. ca la trupele de dans: cam de umplutura. un oras din proximitatea rivierei franceze, dar fara nici un glamour...port militar si cam atat.

Barcelona: cladiri si arhitectura superbe, asa cum le stiam dintr-o scurta vizita facuta cu un an inainte. Asa ca am ales sa facem excursie la Montserrat (a picat si de 1 ianuarie si era de asteptat ca totul sa fie inchis in oras). Monserrat este in varf de munte, catedrala si manastire, intr-un peisaj de roci erodate de apa (fenomen similar cu cel existent in Dolomiti sau la Kalampaka) la vreo 40 de minute de centrul Barcelonei. o parcare imensa (goala la sosire) amenajata pentru turisti, in numai 3 ore s-a umplut de autocare si masini. chiar daca era prima zi din 2014!  m-au impresionat alergatorii si ciclistii care au ales ca in prima dimineata a anului sa faca acest traseu...it takes some guts and passion!

urmatoarea oprire a fost Valencia, care a fost surpriza acestei croaziere. in primul rand, trebuie sa marturisesc ca - nu stiu de ce si de unde - dar multa vreme am trait cu impresia ca Valencia este o regiune. apoi m-am gandit ca ar fi capitala unei provincii sarace din sudul Spaniei... de fapt orasul este remarcabil, superb... melanj cultural - se vede in arhitectura influenta maura. un oras pe cinste caruia nu ii lipseste o catedrala superba, un colosseum, monumente UNESCO si o piata senzationala de legume, fruncte, carnuri si peste si un muzeu spectaculos al artelor si stiintei. de neinteles pentru mine ramane si faptul ca - desi era 2 ianuarie - totul era deschis: cafenele, magazine, banci..TOT! orasul abunda in cladiri superbe, zone pietonale si comerciale. este cu siguranta un loc unde merita revenit pentru o vizita mai serioasa...

la Cagliari (unde mai poposisem destul de recent cu ocazia unui tur sardinez) ne propusem sa mergem sa vedem amfiteatrul - pe care il 'ratasem' anterior). din pacate, amfiteatrul era inchis. la fel si gradina botanica. asa ca ne-am lafait la soare cu un capuccino (de doar 1 euro...boierie dupa experienta din Monte Carlo!) si ne-am plimbat prin centru, asa cum se faceau cei mai multi, mai ales ca incepuse nebunia reducerilor.

in Cartagina am facut cea mai buna excursie de pe vas. in sensul ca am avut un ghid care chiar si-a luat meseria in serios si ne-a povestit asa cum se cuvine despre locuri si civilizatie. dupa un monument preroman, un presupus cimitir de sacrificii animale, am mers la baile romane si la fostele acropole, unde francezii au ridicat mai aproape de epoca moderna ditamai catedrala. 

impresionant este insa altceva. aici, intr-o fosta colonie romana, se vad cel mai bine diferentele aduse de imperiul roman. este absolut spectaculos ce nivel de civilizatie si cultura aveau romanii in urma cu peste 2000 de ani. cucereau si ridicau: apeducte, bai romane, acropole, forum...speechless.. 

am  mai mers la Sidi BouSaid, un Santorini islamic, o medina miniatura. 

surpriza locului: unde ma asteptam ca in Tusinia sa stau in maneca scurta, de fapt aici am avut cel mai naspraznic frig; si nu atat frig, cat vant si ploi! Ce se intampla cu incalzirea globala? S-a mutat din Africa in Europa?? :-)

Palermo: aparent just another Italian gorgeous city. dupa ce ne-am pierdut un pic pe strazile orasului si am dat peste o saracie lucie (cladiri cazute, rufe intinse, gunoaie in abundenta) am decis: un amalgam de bogatie apusa cu saracie actuala. a avut dreptate Umberto cand le- a dat peste nas cu teatro massimo (care de altfel inca arata impresionant si azi, chiar daca se vede ca nu baga il el atitia bani de intretinere pe cat ar trebui). Basilicile si Catedralele la fel: prea mari, prea frumoase, prea greu de restaurat si intretinut pentru un orasel dintr-un colt de varf de cizma. ca un 'pofticios' care isi ia un BMW, dar abia daca are bani de benzina si in ultimele zile ale lunii merge cu tramvaiul...

Napoli: ultima oprire (pe Civittavechia nu o pun la socoteala), cu excursie la Pompei. Lasam Napoli de vizitat alta data. Asa ne place: sa lasam ceva in urma nevizitat ca sa avem motiv de revenire. As vrea sa trag fiecare gura de aer de aici. Vremea ii iubeste pe italieni. Si noi iubim Italia. Soare minunat si minuni insorite. Pompei impresionant, desi ma asteptam ceva mai 'stratificat', sa vad stratul de lava peste constructia romana. un oras cu tot ce ii trebuie (oare, in romania, cate orase avem inca fara teatru??). Inca o dovada ca romanii stiau sa se bucure de viata. am facut excursia cu copilul. am povestit de vulcani, de Etna si Vezuviu, am povestit de cruzile lupte cu gladiatori, am explicat cum e cu lava si cu gazele, am baut apa din fantana Pompeiului si ne-am intors la Bucuresti cu o roca vulcanica - de care nu a vrut neam sa se desparta!

cam astea au au fost in minunile vazute. ziceam - un maraton de vizite si informatii. Concluzia: raportul optim de vizitare pentru o croaziera este de 2+1 - adica 2 porturi, apoi o zi pe mare pentru recuperare. Dar nu ma plang, a fost foarte bine si asa.

cea mai frumoasa vacanta cu copilul. 

atunci cand a mers cu noi in excursii (el de fel, la varsta la care nu are inca un apetit suficient de mare pentru a intra in muzee sau castele etc si nici de a merge 10-20 km pe jos) s-a comportat decent. a mers sustinut cu noi cate 2 ore si am reusit sa il tinem 'in priza' mai cu o poveste, mai cu promisiunea unui lolipop). in restul zilelor a ales sa ramana la gradinita de pe vas (chiar daca nu existau copii vorbitori de romana), s-a distrat cu altii de varsta lui si cred ca s-a simtit si el la fel de bine- desenand, pictand, alergand, batandu-se cu bilele, decorand briose - ca si noi care intre timp faceam excursii...

cu dormitul a mers iarasi foarte bine. camera avea un pat dublu super-generos si o canapea extensibila (patul copilui, care astfel nu mai trebuia sa faca 'squeeze' in patul nostru).

ar mai fi ceva: intr-o vacanta-croaziera vezi cele mai frumoase apusuri si rasarituri!

care iti taie respiratia.

dar dincolo de toate, timpul petrecut impreuna a fost cel care a transformat vacanta intr-un concediu cu adevarat reusit. pentru ca, indiferent daca am avut sau nu copilul in pelegrinarile noastre, dupa amiazele si serile le-am petrecum mereu impreuna. am jucat sah, am citit, am mers la teatru, iar in singura zi pe mare ne-am bucurat de o vreme numai buna de stat cu burtile la soare...

un hol si doua usi

stiti filmele acelea de groaza in care protagonistul - in ciuda vointei sale - incepe sa se transforme intr-un monstru? si incet incet, degetele se transforma in ghiare, pe spate ii cresc bronhii sau pe piele ii creste blana?
daca nu, inseamna ca nu v-au placut niciodata fimele din categoria thriller-horror.
eu, recunosc, am avut o etapa in care le agream.
acum - ceva mai putin, spre deloc.
incerc sa imi pastrez mintea libera de temeri si nu vreau ca eventuala incarcatura a unui film de doi bani sa imi strice somnul..

somnul..

vreau sa dorm bine.
vreau sa dorm 8 ore in fiecare noapte, daca s-ar putea.
fara sa fiu trezita.
si fara sa ma trezesc aiurea.

un somn lin...

dar, de cand am nascut, eu insami m-am transformat intr-un soi de monstru ciudat .
imi aud copilul daca respira mai greu peste noapte.
il aud daca vorbeste in somn.
il aud daca se foieste mai tare in pat sau rade peste noapte.
am dezvoltat functii auditive nefiresti. in special fata de el, fata de copil. dar nu numai. ma deranjeaza si cocosul care canta la 4 dimineata, dar si vecinul de deasupra care la 3 noapte se uita la filme cu poc-poc.

la ultima raceala banala a copilului, am inchis usile; ca sa nu il aud cum tuseste. pentru ca tusea iritativa noctura este de vreo 2 ani un numitor comun al racelilor din lumea intreaga.
ne despart 2 usi si un hol.
degeaba.
l-am auzit de fiecare data cand a tusit.
m-am trezit de fiecare data si am adormit cu greu la loc. ba i-am facut si vreo 2 vizite sa ma asigur ca nu se lasa cu febra.

cateodata, ma gandesc cu nostalgie la serile in care adormeam cu televizorul deschis. mi-e dor de zgomotele care altadata nu ma trezeau din somn. si imi dau seama ca televizorul e acelasi, zgomotele sunt (in mare parte) aceleasi. doar eu m-am schimbat. intr-un monstru cu urechi uriase, cat palniile magazinelor de vinuri.