la 4 ani, aceasta este forma suprema de socializare.
nu e nevoie de o cafea in centrul vechi sau de o bere la terasa din colt.
e suficienta o intrecere de alergare sau un schimb de jucarii.
premiza absoluta este jocul.
la 30 de ani, prietenii - in cele mai multe cazuri - se numara pe degete.
ei sunt cei cu care poti fi sincer pana la capat, cei impreuna cu care poti discuta dilemele si angoasele, cei pe care te poti baza si care se pot increde in tine, cei pe care simti nevoia sa ii suni fara sa ai nimic sa le spui.
contul de facebook imi spune ca am sute de prieteni.
eu stiu ca in realitate sunt doar cativa.
care ne-am ales, in timp, reciproc.
inainte aveam teoria comun impartasita cum ca adevaratii prietenii sunt cei pe care ti faci in copilarie.
nu mai cred acest lucru de ani buni.
am descoperit si acceptat, intre timp, ca drumurile pe care te duce viata te poate indeparta sau apropia de oameni buni si frumosi, si ca este - in cele din urma - alegerea ta daca vrei sa ramai inchis in anii copilariei sau sa te deschizi pe parcurs.
la 4 ani, fara nici un fel de resentiment, fara cenzura si fara ezitari, prietenia se ia inapoi printr-o franca declaratie "nu mai esti prietenul meu".
la 30, prieteniile se pretuiesc altfel. pierderea unei prietenii doare si nu poate fi inlocuita la urmatorul loc de joaca.
indiferent de varsta, tind sa cred ca fiecare are fix atatia prietenii cati are nevoie pentru echilibrul propriu si disponibilitatea afectiva. cred ca in sinea noastra, ne reglam volumul prieteniilor la fel cum in retetele mamelor noastre se pune 'faina cat intra'.
multi, putini...cantitatea e un detaliu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu